Ce regrete are Ovidiu Teodor Crețu la finalul celor trei mandate de primar al Bistriței

Ovidiu Teodor Crețu a ajuns la finalul celui de-al treilea mandat de primar al municipiului Bistrița și, cu toate că a administrat orașul vreme de 12 ani, acesta spune că sunt câteva proiecte pe care nu a reușit să le implementeze și pe care le trece la capitolul regrete.

Într-o emisiune de la postul local de televiziune AS-TV, primarul Ovidiu Teodor Crețu a enumerat câteva dintre proiectele pe care ar fi vrut să le realizeze și nu a reușit. Astfel, faptul că nu a reușit să obțină finanțare pentru realizarea unei variante ocolitoare a municipiului Bistrița este un mare regret al primarului. De asemenea, un alt regret este legat de faptul că nu a reușit să modernizeze malurile râului Bistrița sau să înființeze o universitate la Bistrița.

”Îmi pare foarte rău că nu am reușit să modernizăm malurile râului Bistrița, dar eu am spus că nu mă ating de el până nu se rezolvă problema apei. Am încercat la toate guvernele și singura persoană care s-a ocupat serios de acest lucru a fost doamna Doina Pană, care a alocat niște bani pe vremea când era ministru, dar banii aceia se pare că s-au dus, așa că rămânem tot cu apa asta mizerabilă. Nu merită să construiești pe ea. Casa de pe strada Crinilor, chiar pe colț este o casă mică – prima școală românească. Deși voiam să o amenajez, nu am reușit să o cumpărăm. Apoi, pe termen mediu, centura este un alt regret. Realizarea acesteia ar fi însemnat o dezvoltare impresionantă a orașului pentru următorii 20 de ani. Încă un lucru care a trecut cumva cu vederea – universitatea din Bistrița. Am ținut foarte mult să avem noi o universitate. Am avut o șansă unică, cu profesorul Marga, care dorea să se implice, să vină și să facă treaba asta. Nu cred că în următorii 50 de ani Bistrița va mai avea o șansă similară. La început au fost mulți, dar în momentul în care s-a lansat ideea, univeristățile clujene – Tehnică și Babeș-Bolyai – s-au speriat, au spus că se retrag de la Bistrița”, a declarat Ovidiu Teodor Crețu la AS-TV.

Potrivit primarului, unele dintre aceste nerealizări se datorează și faptului că în primul mandat nu a avut majoritate în Consiliul Local Bistrița.

Am avut, la începutul primului meu mandat, un consiliul local extrem de dificil, am avut 7 consilieri PSD, am lucrat cu liberali, am lucrat cu PDL. De aceea, la ultimele alegeri din 2016, m-am adresat bistrițenilor foarte clar și le-am spus: Am 11 proiecte. Ca să le pot face, dați-mi 11 consilieri. Și am primit 11 consilieri. Și eu spun că dacă avem acei 11 consilieri și în primul mandat, aveam și centura ocolitare, avem și malurile râului Bistrița făcute, poate și Wonderlandul era mult mai avansat”, a mai spus Ovidiu Crețu.

La final, fostul primar a adresat mulțumiti atât cetățenilor care l-au susținut în cei 12 ani, cât și colegilor din Primăria Bistrița și consilierilor locali alături de care a contribuit la dezvoltarea Bistriței.

3 comments

  1. Regreta ca nu lo facut pe Balan si Chereji cetateni de onoare a Bistritei .

  2. Regrsta ca nu a luat casa de pe str Crinilor dupa ce la autorizat pe Negrea cu mastodontul de bol fara nicio parcare, fara spatii verzi, a declsrat ca are parcari la parter iar acolo sunt birouri.
    La fel pe Calea Moldovei alt mastodont dezastru urbanistic.
    Ei cred ca are un mare regret ca i rama pupilele fara seful mare.
    Dar cate o intalnire nu strica.

  3. Primarul Ovidiu Cretu, spune că regretă esecul legat de înființarea unei universități de stat care ar urma să poarte numele scriitorului Liviu Rebreanu, la initiativa profesorului Andrei Marga, dar in calitate de primar cu trei mandate la activ nu a făcut nimic pentru crearea unui Campus Universitar la Bistrita.
    In fond, este cât se poate de clar că prin infiintarea aceastei universitătila Bistrita Marga urmarea crearea unor sinecuri pentru el si acolitii săi. Nu de o asemenea universitate are nevoie Bistrita, ci mai degraba de consolidarea extensiilor universitare UBB si UTCN, prin construirea unui Campus Universitar modern care sa adune laolalta toate extensiile imprăstiate prin oras in tot felul de spatii improvizate. Un campus universitar modern ar permite totodata infiintarea de noi extensii pentru facultati si specializari cu adevarat utile pe piata muncii pentru dezvoltarea economică a orasului Bistrita si judetului. Un astfel de Campus Universitar care să includă si cladiri de laboratoare cu spatii functionale pentru activitate de cercetare organizata la standarde internationale ar fi de natura să creeze un climat academic si o mai buna stabilitate a invătămantului universitar la Bistrita.
    Cretu nu stie că extensiile universitare ale unor universităti de prestigiu au un viitor mai cert decât niste universităti obscure apărute peste noapte. Un exemplu este Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița care a devenit extensie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, in urma unui proces de fuziune prin absorbţie.
    In schimb, inca din anul 2018 noul primar al Bistritei Ioan Turc a prezentat in programul său de guvernare locală, nevoia de edificare a unui campus pentru invatamantul universitar tehnic, in Parcul Industrial Bistrita-Sud precum si edificarea unui campus pentru invatamantul profesional. Numarul de studenti si elevi, specializarile si finantarea ar urma să rezulte dintr-un parteneriat intre scoală, mediul privat si municipalitate.