Ce se schimbă din 15 mai și ce devine obligatoriu începând cu această dată. Președintele Klaus Iohannis a oferit clarificări

Președintele Klaus Iohannis a susținut marți, la Palatul Cotroceni, o declarație de presă în care a vorbit despre ceea ce îi așteaptă pe români începând cu data de 15 mai, când starea de urgență va fi înlocuită cu starea de alertă. Astfel, șeful statului a vorbit despre ceea ce devine obligatoriu din 15 mai, despre măsurile la care se va renunța începând cu această dată, dar și despre sectoarele în care activitatea va fi reluată.

La începutul declarației, președintele Klaus Iohannis a ținut să precizeze că epidemia nu a trecut, ba din contră, virusul ”e încă între noi”, motiv pentru care ”nu este momentul să ne relaxăm prea mult”.

Ce este obligatoriu din 15 mai?

Totuși, șeful statului a spus că se apropie data administrativă de 15 mai, când România va trece de la starea de urgență la cea alertă, astfel că a explicat și ce se schimbă începând cu această dată. ”În primul rând, aș menționa ce devine obligatoriu din 15 mai. Sunt lucruri simple, dar foarte, foarte importante. Primul lucru: din 15 mai devine obligatoriu portul măștii, care acoperă gura și nasul atunci când ne găsim în spații interioare, de exemplu când mergem la magazin, în transportul în comun, când intrăm la metrou, în interior marca este obligatorie. Este obligatorie, atenție, nu e o recomandare, ci este oblogatorie păstrarea unei distanțe de 1,5 metri între persoane, distanța a două brațe. Igiena mâinilor devine obligatorie și este extrem de importantă. Trebuie să ne spălîăm pe mâini cât se poate de des”, a declarat șeful statului.

Ce se redeschide? 

Președintele a venit cu precizări și referitoare la domeniile care își vor relua activitatea din 15 mai. ”Nu este cazul să ne relaxăm, dar anumite activități trebuie reluate. În acest sens, se redeschide parțial comerțul, se pot redeschide magazinele care au acces din exterior, direct din stradă. Se redeschid saloanele de îngrijire personală, muzeele. O chestiune care nu putem să dispunem, dar putem să o recomandăm: Recomandăm autorităților locale ca din 15 mai să redeschidă parcurile pentru accesul publicului”, a mai anunțat Klaus Iohannis.

La ce se renunță?

Președintele a vorbit și despre măsurile la care se renunță din 15 mai.

Se renunță la obligația de a sta acasă și se renunță la obligația unei declarații atunci când ne deplasăm în interiorul localității. (…) Totuși, în inetresul nostru și al celor pe care vrem să îi protejăm, nu trebuie să exagerăm, trebuie să renunțăm la deplasările la care se poate renunța fără prea mari sacrificii. Ce rămâne totuși obligatoriu este în continuare, în prima etapă, interzisă deplasarea în afara localității, cu excepții, care vor fi enumerate în decizia Comitetului Național pentru Situații de Urgență. Sunt excepții naturale. De exemplu, cine merge la serviciu, se poate merge în afara localității pentru muncile agricole, pentru sporturi individuale, precum mersul cu bicicleta. Totuși, când ieșim din localitate e nevoie de declarație, mai puțin în zonele metropolitane. Aici nu este nevoie de declarație. Dar dacă mergeți, de exemplu, din București într-un oraș din provincie, aveți nevoie de o declarație scrisă”, a mai explicat șeful statului.

Despre serviciile religioase cu credincioși 

De asemenea, în ceea ce privește serviciile religioase, Klaus Iohannis a spus: ”O temă pe care eu o consider foarte importantă. Serviciile religioase cu credincioși vor fi reluate în condiții speciale. Pot fi reluate, în prima fază, în curtea bisericii, deci în exterior, credincioșii vor purta obligatoriu mască și vor păstra obligatoriu distanța de 1,5 metri. În a doua și a treia etapă, aceste condiții vor fi rediscutate”.

Președintele a ținut să mulțumească tutuor celor din prima linie – medici, personal medical, asistenți medicali.

Două situații pentru sportivi

În final, sursa citată a mai adus clarificări și în ceea ce îi privește pe sportivi. ”Pentru sportivi, avem două situații. Profesioniștii își pot relua cantonamentele în condiții speciale de igienă, de verificări medicale. Însă, competițiile sportive în această primă etapă nu vor începe. (…) Pentru sportivii amatori e posibil să-și reia activitatea doar acolo unde se face sport individual, inclusiv dacă se folosește o bază sportivă, dar numai în aer liber. Dacă se folosește o bază sportivă, accesul în vestiar nu este permis”.

Șeful statului a făcut apel și la parlamentari: ”Mă adresez parlamentarilor, Parlamentului, care are în lucru o lege care reglementează activitățile, restricțiile și felul în care se gestionează această stare de alertă. Este nevoie urgentă de această lege și solicit parlamentarilor să decidă pe această lege cu maximă celeritate”.

https://www.facebook.com/guv.ro/videos/864211784058686/