Ce vârste au alegătorii care s-au prezentat până acum la urne?

ziar de bistrita ionut simionca

 

 

Biroul Electoral Central prezintă în timp real statistici privind prezența la vot ținând cont de vârsta alegătorilor, de sexul acestora și de mediul din care provin.

Astfel, potrivit datelor, la nivelul județului Bistrița-Năsăud, cei mai mulți dintre alegătorii care au votat până la ora 14:00 aveau vârste cuprinse între 45 și 64 de ani, fiind vorba despre circa 28.000 de persoane, dintre care 14.555 sunt femei și 14.085 sunt bărbați. De asemenea, o altă categorie importantă a votanților din Bistrița-Năsăud au vârsta de peste 65 de ani (9.672 femei și 9.316 bărbați).

Astfel, în aceste condiții rezultă că mai bine de jumătate dintre cetățenii cu drept de vot care au trecut pe la secțiile de votare din Bistrița-Năsăud au vârste peste 45 de ani.

În privința tinerilor, prezența acestora la vot este în continuare scăzută. LA nivel județean, circa 5.000 de alegători (atât femei, cât și bărbați) au vârste între 18 și 24 de ani, alți circa 8.000 au vârste între 25 și 34 de ani, iar alți aproximativ 11.000 au între 35 și 45 de ani.

Ca mediu de proveniență, majoritatea votanților din Bistrița-Năsăud provin din mediul rural.

În continuare, adtele statistice ale Biroului Electoral Central pot fi consultate AICI.

One comment

  1. Balan Marius-ecologist PV

    Luati tara de la hoti si lasati-o la NEPOTI ! LA VOT !