Centrele de vaccinare anti-COVID vor fi deschise în prima şi a doua zi de Paşti

Centrele de vaccinare împotriva COVID-19 vor fi deschise atât în prima, cât şi în cea de-a doua zi de Paşti, a anunţat, luni, ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă.

„Conform informaţiilor primite de la Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV)V, centrele de vaccinare vor fi deschise atât în prima zi de Paşte, cât şi în a doua zi de Paşte”, a declarat ministrul, într-o conferinţă de presă.

Mihăilă a subliniat importanţa respectării măsurilor impuse pentru limitarea răspândirii SARS-CoV-2.

„Având în vedere că suntem în Săptămâna Mare, săptămână care are implicaţii profunde în special pentru creştinii ortodocşi, iar că în weekend este Paştele ortodox fac un apel la responsabilitate: pe de o parte, să încercăm să ne protejăm cât de mult posibil, iar, pe de altă parte, dacă avem programare la vaccinare, să o respectăm. (…) Vă doresc un Paşte luminat şi multă sănătate!”, a mai transmis ministrul Sănătăţii.