CFR SA a desemnat câştigătorul licitaţiei pentru elaborarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic pentru modernizarea liniei de cale ferată Apahida-Ilva Mică

Asocierea Egis România – Egis Rail SA – Italrom Inginerie Internaţională SRL a fost desemnată câştigătoare a procedurii de licitaţie publică pentru realizarea Studiului de Fezabilitate şi a Proiectului Tehnic necesar modernizării liniei de cale ferată Apahida – Ilva Mică (subsecţiunea I a tronsonului Apahida – Suceava), a anunțat Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA.

Potrivit unui comunicat al CFR SA, oferta financiară a fost în valoare de 29,677 milioane lei, fără TVA.

Studiul de fezabilitate şi Proiectul Tehnic pentru modernizarea liniei de cale ferată pe subsecţiunea I Apahida – Ilva Mică, în lungime de 119 km, au drept scop identificarea soluţiei optime din punct de vedere tehnic, operaţional, economic, financiar, al impactului asupra mediului şi al schimbărilor climatice, în vederea creşterii vitezei maxime de circulaţie la 160 km/h pentru trenurile de călători, respectiv 120 km/h pentru trenurile de marfă”, se arată în comunicatul CFR SA.

Obiectivul general al contractului de prestări servicii este modernizarea infrastructurii feroviare între Apahida şi Ilva Mică, pentru integrarea unui transport durabil între regiunea Centrală şi Nord-Estică a ţării, asigurarea dezvoltării socio-economice a zonelor traversate, îmbunătăţirea competitivităţii economice a României şi asigurarea condiţiilor necesare pentru creşterea numărului de pasageri şi a volumului de mărfuri transportate pe reţeaua TEN-T.

De asemenea, contractul prevede şi atingerea unor importante obiective specifice, printre care: creşterea vitezei de circulaţie şi, implicit, reducerea duratei de călătorie pe subsecţiunea analizată şi pe întreaga secţiune Apahida – Suceava şi îmbunătăţirea condiţiilor de călătorie şi creşterea gradului de siguranţă, gestionând în acelaşi timp impactul asupra mediului, în conformitate cu cerinţele europene.

Totodată, printre obiectivele menţionate se află creşterea volumului de mărfuri transporte la nivel intern şi internaţional şi creşterea numărului de călători, inclusiv creşterea numărului de turişti.

Studiul de fezabilitate şi Proiectul Tehnic vor respecta legile, reglementările, directivele, standardele, instrucţiile specifice şi metodele în vigoare, cu respectarea conformităţii standardelor impuse pentru Coridoarele TEN-T şi asigurarea specificaţiilor tehnice de interoperabilitate pe teritoriul României.

Conform sursei citate, sursa de finanţare este asigurată din fonduri externe nerambursabile, prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF), şi de la bugetul de stat, iar termenul de întocmire a studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic este de 23 luni.