Cinci persoane au fost rănite într-un accident rutier produs în localitatea Chiuza

FOTO: Facebook - Radu Sîrbu - Mesagerul de Bistrița-Năsăud

 

 

Un accident rutier soldat cu cinci victime s-a produs miercuri după-amiaza pe raza localității Chiuza. Din primele informații transmise de Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud reiese că un autoturism a ajuns într-un șanț de pe marginea drumului. În accident au fost implicate 5 persoane, iar la fața locului au fost direcționate mai multe echipaje medicale SMURD de prim ajutor și terapie intensivă mobilă, precum și o autospecială a pompierilor.

”Echipajele de intervenție au găsit la locul accidentului 5 persoane. Două erau ieșite din autoturism, conștiente și cooperante. Trei persoane se aflau în interiorul autoturismului și au fost scoase de către echipajele de intervenție. Victimele nu erau încarcerate, au rămas în autoturism la recomandarea dispecereului ISU, pentru a nu li se agrava leziunile suferite în urma unei eventuale extrageri forțate”, a transmis Marius Rus purtătorul de cuvânt al ISU B-N.

Victimele primesc în aceste momente îngrijiri medicale la locul accidentului, după care vor fi transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrita.

De asemenea, în zona în care s-a produs accidentul intervin și polițiștii, care au început cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

FOTO: Facebook – Radu Sîrbu – Mesagerul de Bistrița-Năsăud

ACTUALIZARE

Accidentul rutier s-a produs pe DN 17D, în localitatea Chiuza.

”În urma verificărilor efectuate de polițiștii din Beclean la fața locului, a rezultat faptul că un bărbat de 31 de ani, din Liviu Rebreanu, care conducea un autoturism pe direcția Salva – Beclean, a pierdut controlul autoturismului, a lovit un gard, după care s-a oprit în albia unui pârâu. În urma accidentului, conducătorul auto și încă patru persoane, pasagere în autoturism, au fost răniți ușor”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Polițiștii de la Rutieră continuă cercetările în cadrul unui dosar penal de vătămare corporală din culpă.

FOTO: Facebook – Radu Sîrbu – Mesagerul de Bistrița-Năsăud, IPJ B-N