Cinci persoane, implicate într-un accident rutier produs între localitățile Ruștior și Lunca. Un bărbat este încarcerat

Luni dimineața, între localitățile Ruștior și Lunca s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 5 persoane, printre care și un copil. Una dintre victime a rămas blocată în autoturism. 

”Modulul SMURD intervine între localitățile Ruștior și Lunca, în urma unui accident rutier în care sunt implicate două autovehicule. Din primele informații, în cele două autovehicule sunt 5 persoane, conștientă și cooperante”, transmit reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Unul dintre șoferi a rămas blocat în mașină, iar pasagerul din dreapta, o femeie, are nevoie de îngrijiri medicale.

ISU Bistrița-Năsăud mai transmite că în accident a fost implicat și un copil cu vârsta sub un 1 an. Acesta se pare că era protejat în scoică și nu prezintă leziuni vizibile.

La locul accidentului intervin și polițiștii, aceștia efectuând cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

ACTUALIZARE 1

Femeii i-a fost acordat primul ajutor la locul accidentului. Aceasta a refuzat transportul la spital.

ACTUALIZARE 2

Polițiștii au efectuat verificări la fața locului și au constatat că vinovat de producerea accidentului ar fi un tânăr de 20 de ani, din localitatea Șieuț. Acesta nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus regulamentar de un bărbat din județul Mureș. Potrivit oamenilor legii, accidentul s-a produs pe un drum comunal și în cele din urmă nu s-a soldat cu victime, niciuna dintre persoanele implicate în accident nefiind rănite. Șoferul vinovat de producerea accidentului a fost sancționat contravențional de polițiști.