Cine deține circa 65 % din Hala Decebal și ce planuri are în privința acestei clădiri

Un procent de circa 65 la sută din Hala Decebal din municipiul Bistrița este deținut de Grupul Sanovil, al cărui manager este dr. Gavrilaș Mureșan. Acesta a anunțat că are planuri în ceea ce privește modernizarea clădirii.

”Hala Decebal am luat-o de un an, doi, pe rând, nu din prima. Suntem mai mulți proprietari, iar nouă ne aparține cam 60 – 65%. Nu am luat-o să fac ceva, am luat-o că e o clădire într-un loc foarte bun, este o clădire mizerabilă din care trebuie să iasă ceva. Nu spun eu acum că am luat-o numai să înfrumusețez orașul, că e aiurea să spun, dar eu cred că voi reuși să fac din ea o clădire care să ne placă la toți”, a declarat dr. Gavrilaș Mureșan într-o conferință de presă.

Întrebat dacă totuși s-a gândit deja la o investiție în această locație, managerul Sanovil a completat că nu intenționează să amenajeze un spital sau o clinică în zonă și că, cel mai probabil, clădirea ar putea avea destinație de zonă comercială.

”Spital nu o să fie. Probabil va fi o zonă comercială. Te gândești la multe, dar nu poți spune nimic până nu te apuci de dărâmat ca să construiești din nou. Nu m-am concentrat foarte tare pe hală pentru că, în mintea mea, era Spitalul de Recuperare pe care trebuia să îl termin, mai avem Policlinica pe care trebuie să o termin și pe Bălcescu, unde am tăiat nucii și m-ați certat, trebuie să fac ceva, avem un proiect de clădire frumoasă”, a mai spus aceeași sursă.

Totodată, întrebat dacă ia în calcul posibilitatea de a intra într-un parteneriat public-privat cu Primăria Bistrița în vederea amenajării unei piețe moderne, dr. Gavrilaș Mureșan a precizat că nu s-a gândit la acest lucru și nimeni din cadrul administrației locale nu i-a făcut o astfel de propunere.

”Nu am experiențe în sensul acesta și nu am speranțe și așteptări mari de la organizațiile astea obștești pentru că ele nu sunt conduse de oameni cumsecade. (…) Eu aș putea face o piață modernă, dar nu m-a întrebat nimeni nimic”, a adăugat dr. Gavrilaș Mureșan.

În plus, managerul Sanovil a afirmat că a depus o ofertă și pentru achiziționarea clădirii Spitalului de pe Independenței, dar a câștigat altcineva.