Cine sunt cei doi studenți din Bistrița-Năsăud care ar putea primi burse de merit de la Consiliul Județean?

Anual, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud stimulează studenţii proveniţi din instituţiile de învăţământ din judeţul Bistriţa-Năsăud care s-au remarcat prin rezultate deosebite în activitatea şcolară şi de performanţă pe parcursul anilor de liceu.

Astfel, instituția acordă două burse de merit studenţilor admişi în anul I de studiu universitar, proveniţi de la instituțiile de învăţământ din judeţul Bistriţa-Năsăud și care au domiciliul în judeţ. 

În acest an, pentru acordarea celor două burse de merit studenţilor din anul I, la Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud au fost depuse 6 dosare, studenții cu cel mai mare punctaj urmând să obțină aceste burse.

Ștefania Bodescu, studentă la o universitate din Marea Britanie și Dragoș – Lucian Crăciun, student la Universitatea Tehnică din Cluj – Napoca, sunt studenții care au obținut cele mai bune punctaje, asta după ce o comisie special constituită în acest sens a întocmit un clasament. Dacă nu vor fi depuse contestații, cei doi au mari șanse să devină beneficiarii burselor de merit acordate de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud.

Bursele de merit se acordă din anul I şi se păstrează pe toată durata studiilor universitare de bază, cu condiția ca beneficiarii burselor să obţină anual minim media generală 9, cu promovarea tuturor examenelor din anul respectiv (asigurarea integrală a numărului de credite contractate).

De asemenea, CJ B-N mai precizează că în situaţii de abandon şcolar, exmatriculare sau de întrerupere a studiilor, beneficiarul în cauză pierde dreptul la bursa de merit (se consideră pierdut dreptul la bursă şi în cazul renunţării la prima specializare şi înscrierea la o altă facultate). În cazul pierderii dreptului la bursa de merit de către unul dintre studenţii nominalizaţi, bursa în cauză nu se redistribuie. Cuantumul unei burse este de 600 de lei lunar. 

FOTO: Facebook