Circa 600 kg de articole pirotehnice, confiscate de polițiștii din Bistrița-Năsăud

Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și cei din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au confiscat circa 600 de kg de articole pirotehnice, potrivit datelor comunicate luni de Inspectoratul de Poliție Judeţean Bistriţa-Năsăud.

”La data de 24 decembrie, în urma acțiunilor preventive desfășurate, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale au indisponibilizat peste 70.000 de bucăți de articole pirotehnice din categoriile F1 și P2, în cantitate de aproximativ 600 de kilograme. Totodată, polițiștii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept. În fapt, în urma verificărilor efectuate în parcarea unui supermarket din Bistrița, polițiștii au constatat faptul că o femeie de 46 de ani, din Bistrița, ar fi vândut unui minor articole pirotehnice. Femeia era angajata unui agent economic cu punct de lucru în Bistrița, autorizat să dețină, să transporte și să folosească articole pirotehnice. În interiorul punctului de lucru au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor 71.049 bucăți articole pirotehnice categoriile F1 și P2, în greutate de aproximativ 600 kilograme”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Bistrița-Năsăud.

Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în cadrul dosarului penal întocmit.