Circulație blocată pe DN 17, în Susenii Bârgăului, din cauza unui accident rutier. Un pieton a decedat

Circulația rutieră a fost blocată în această dimineață pe DN 17, pe raza localității Susenii Bârgăului din cauza unui accident rutier.

Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, un pieton angajat în traversarea neregulamentară a drumului public a fost lovit de un autoturism, traficul pe DN17 (E58) Vatra Dornei – Bistriţa fiind oprit pe ambele sensuri. Evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 08:20.

”În localitatea Susenii Bârgăului, un autoturism condus de o femeie, de 44 de ani, din Josenii Bârgăului și care circula pe direcția de mers spre Suceava, a surprins și accidentat un bărbat, care, în calitate de pieton, era angajat in traversarea neregulamentară a străzii, prin loc nepermis. Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultat negativ” transmite IPJ Bistrița-Năsăud.

Echipajele medicale ajunse la fața locului au găsit un bărbat de aproximativ 50 de ani, care se afla în stop cardiorespirator. În ciuda eforturilor depuse de către medici, care au aplicat manevre de resuscitare, organismul bărbatului nu a răspuns, fiind nevoiți să declare decesul la fața locului.

După ce polițiștii au finalizat cercetările la fața locului, traficul a fost reluat, astfel încât, la această oră, circulația se desfășoară în condiții normale.