Cireșoaia: Tânăr inconștient în urma unei căzături cu motocicleta. S-a solicitat intervenția elicopterului SMURD

 

 

Un tânăr în vârstă de doar 26 de ani se zbate între viață și după o căzătură cu motocicleta. Deși nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, tânărul s-a urcat pe o motocicletă, pe care în cele din urmă a scăpat-o de sub control.

Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, ”conform primelor date, un tânăr în vârstă de 26 de ani, din localitatea Braniștea, în timp ce conducea un moped pe DJ 172K, pe raza localității Cireșoaia, s-a dezechilibrat și a căzut, accidentându-se”.

Ca urmare a verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Tânărul a suferit răni grave în urma căzăturii, fiind găsit inconștient de către echipajele medicale. În sprijin a fost solicitat și un elicopter SMURD.

”Victima din localitatea Cireșoaia este inconștientă. Va fi preluată de catre elicopterul SMURD. Acesta va ateriza în localitatea Cireșoaia. S-a trimis în sprijin și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță”, transmit reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Dată fiind starea sa, tânărul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest la fața locului, urmând să îi fie recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii din Beclean continuă cercetările în cadrul unui dosar penal de vătămare corporală din culpă.

ACTUALIZARE

Serviciul Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud informează că la cazul din localitatea Ciresoaia a intervenit elicopter SMURD de la Jibou, proaspăt pus în funcțiune. Pacientul a fost transferat la o unitate medicală din Cluj-Napoca.