CJ a aprobat transmiterea către Primăria Bistrița a terenului de pe strada Bistricioarei. ”Predăm un proiect cu absolut toate avizele”

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a aprobat marți, în ședință ordinară, un proiect de hotărâre privind trecerea din domeniul public al județului în cel al municipiului Bistrița a unui teren situat pe strada Bistricioarei, în vederea realizării unei parcări publice etajate.

În urma discuțiilor pe care le-am avut cu colegii de la Primăria Bistrița și cu cei de la ADR Nord-Vest, municipalitățile au resurse pentru un astfel de proiect. Noi am finalizat tot ce era nevoie, studii, PUZ-uri, am obținut inclusiv toate avizele de specialitate. Predăm Primăriei Bistrița un proiect cu absolut toate avizele, astfel încât municipalitatea să poată să emită autorizația de construcție și să transmită cererea de finanțare către ADR Nord-Vest. Sperăm că acest proiect vital pentru municipiul Bistrița și în mod special pentru zona centrală a orașului va putea fi pus în practică într-un timp rezonabil, că vom avea în curând cele circa 350 de locuri de parcare și că vom putea descongestiona zona centrală a orașului”, a spus președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, în timpul ședinței.

Așadar, trecerea imobilelor în administrarea Primăriei Bistrița se va face împreună cu toată documentația întocmită până în prezent la nivelul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, aferentă obiectivului de investiții ”Imobil cu destinația parcare, strada Bistricioarei, municipiul Bistrița”.

”Preluarea documentației va permite Primăriei municipiului Bistrița să devanseze etapele prevăzute de cadru legal, deja realizate pentru finalizarea acestui obiectiv de investiții. Predarea-preluarea imobilelor se va face pe bază de protocol de predare-preluare, în termen de 10 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a hotărârii Consiliului Județean Bistrița-Năsăud. Documentațiile aferente obiectivului de investiții se vor preda în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii de trecere“, se arată în proiectul analizat în ședința de marți a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

Proiectul a fost adoptat cu unanimitate de voturi.

Inițial, terenul de pe strada Bistricioarei a aparținut Primăriei Bistrița, dar a fost transmis către Consiliului Județean Bistrița-Năsăud în anul 2019, administrația județeană intenționând să amenajeze o parcare supraetajată. Însă, deși a avut intenții în acest sens, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud nu a reușit să găsească sursa de finanțare pentru acest obiectiv de investiții. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *