CJ Bistrița-Năsăud alocă bani pentru lucrări de punere în siguranţă a Castelului Teleki de la Comlod

 -  -  11010


Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud intenționează să aloce bani din bugetul pe acest an pentru realizarea unor lucrări de punere în siguranță a Castelului Teleki de la Comlod, imobil aflat în stare avansată de degradare.

Potrivit unui proiect de hotărâre care va intra în dezbaterea ședinței ordinare a CJ Bistrița-Năsăud din data de 27 mai, ”din cauza stării de degradare avansate a castelului, se recomandă executarea în regim de urgență a lucrărilor pentru scoaterea din pericol a elementelor, subansamblurilor și a structurii și pentru evitarea riscului de prăbușiri ale acestor subansambluri – șarpanta păstrată, bolțile, ziduri și planșeele de lemn”.

Valoarea lucrărilor de punere în siguranță a castelului se ridică la suma de 380.000 de lei, durata de realizare a acestora fiind de 4 luni. Suma necesară finanțării obiectivului de investiții va fi suportată din bugetul județului Bistrița-Năsăud, fiind prevăzută la Capitolul 67.02 „Cultură recreere și religie”.

În proiect sunt prevăzute o serie de lucrări:

Castelul Teleki este situat în intravilanul localității Comlod, comuna Milaş, fiind înscris pe lista monumentelor istorice de interes național. Totodată, imobilul a fost inclus în Programul Național de Restaurare Etapa a II-a, însă, până la începerea acelor lucrări, administrația județeană a decis să aloce fonduri pentru realizarea acestor lucrări urgente.

FOTO: Facebook – Monumente uitate

🏛️❗ Castelul din Comlod a ajuns în stare critică și are nevoie urgentă de lucrări de conservare Neutilizat de câțiva…

Publicată de Monumente Uitate pe Vineri, 9 august 2019
1 notes
135 views
bookmark icon

One thought on “CJ Bistrița-Năsăud alocă bani pentru lucrări de punere în siguranţă a Castelului Teleki de la Comlod

    Write a comment...

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *