Clădirea Liceului Tehnologic de Servicii Bistrița ar putea fi modernizată cu bani europeni. Costurile sunt estimate la 6,6 milioane de lei

Liceul Tehnologic de Servicii Bistrița este una dintre clădirile pentru care administrația locală are mari șanse să obțină finananțare din fonduri europene pentru modernizare. Din acest motiv, Primăria Bistriţa va depune la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest un proiect de reabilitare şi modernizare a acestei unități de învățământ.

”Datorită unor modificări, spun eu, neinspirate ale Ghidului solicitantului și legislației în domeniu, clădirile liceelor teoretice nu sunt eligibile, dar deoarece clădirea aceasta este eligibilă am declanșat realizarea unui proiect, s-a aprobat în Consiliul local studiul de fezabilitate numai că, în urmă cu un an și jumătate s-au schimbat mai multe lucruri în Ghidul solicitantului și a trebuit să revenim cu proiectul. Am cerut modificarea lui în concordanță cu documentele de finanțare. La acest proiect este vorba despre refacerea finisajelor interioare, exterioare, înlocuirea tâmplăriei, refacerea acoperișului, termoizolarea clădirii astfel încât să se înscrie în normele europene și să avem un coeficient de maxim 82 la sută. Clădirea va fi extinsă cu un corp nou care va fi amplasat pe latura curții spre bulevard, 23 August sau Omnia, cum i s-a spus în timp. Suprafața nou construită va fi de circa 740 mp. În curte va fi amenajat un teren de sport și câteva spații verzi și de recreere. Proiectul se va ridica la aproximativ 6,6 milioane de lei”, a declarat primarul Ovidiu Crețu.

Clădirea propusă a fi reabilitată, modernizată și extinsă în cadrul obiectivului de investiți este amplasată pe Bulevardul Republicii la numărul 41.

Primăria Bistrița motivează că această investiție este absolut necesară deoarece actuala clădire înregistrează cele mai importante pierderi de energie prin pereţii exteriori, ferestrele din PVC existente cu un grad mare de tranfer termic, precum şi ultimul planșeu, care determină costuri foarte ridicate cu încălzirea spaţiilor pe perioada de iarnă.

Totodată, șarpanta din lemn a clădirii prezintă elemente structurale a căror degradare biologică este vizibilă, iar învelitoarea din țiglă ceramică necesită să fie înlocuită complet.  Spațiile de învățământ existente nu asigură condițiile și confortul necesar derulării activităților de învățământ specifice, astfel că se vrea modernizarea clădirii

FOTO: www.bistritanews.ro