Clădirea Spitalului Orășenesc ”Dr. George Trifon” din Năsăud va fi reabilitată

Clădirea în care funcționează Spitalul Orășenesc ”dr. George Trifon” din Năsăud va primi o nouă înfățișare, asta după ce administrația locală a reușit să acceseze fonduri europene pentru reabilitarea termică a imobilului.

Contractul de finanțare a fost deja semnat. ”La sediul Agenției de Dezvoltare Nord-Vest, s-a semnat Contractul de finanțare pentru proiectul: „Eficientizare Energetică a Spitalului Orășnesc Dr. George Trifon, din orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud”! Odată reabilitată termic, clădirea Spitalului va oferi un grad de confort ridicat și totodată va duce la reducerea costurilor anuale cu energia termică” anunță Primăria Năsăud.

Valoarea totală a contractului de finanţare este de 3.558.233,84 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) este de 3.024.498,77 lei, reprezentând 85%, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional este de 462.570,39 lei (13%), iar valoarea cofinanţării eligibile a beneficiarului este de 71.164,68 lei (2%).

Istoria spitalului năsăudean începe în anul 1950 când se înființează ca spital de adulți, în sistem pavilionar, fiind primul spital de pe Valea Someșului Superior care care avea secțiile de bază: interne, chirurgie, obstetrică-ginecologie, pediatrie.

Între anii 1952-1973 acesta devine „Spital Unificat‟ care cuprindea șase secții: interne, chirurgie, obstetrică-ginecologie, pediatrie, infecțioase și TBC. În perioada anilor 1973-2003 primește denumirea de „Spital Orășenesc‟ și cuprindea patru secții de bază: interne, chirurgie, obstetrică-ginecologie, pediatrie. Din anul 1985 se trece de la sistemul pavilionar la sistemul monobloc cu toate secțiile, laboratoarele și ambulatoriul în aceeași clădire nou construită, având patru etaje, în fiecare etaj fiind situată câte o secție a spitalului și trei nivele pentru cabinetele din ambulatoriul clinic de specialitate integrat.

În anul 2003 i se atribuie denumirea de Spitalul Orășenesc „Dr. George Trifon‟ Năsăud în memoria celui mai longeviv director al acestei unități spitalicești (timp de 27 de ani).

În perioada anilor 2011-2016 unitatea spitalicească năsăudeană a intrat în primul ciclu de acreditare în urma căruia Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate a conferit încadrarea „Nivel Acreditat‟ până în anul 2021.

Astăzi, unitatea sanitară asigură asistență medicală spitalicească și ambulatorie unui număr de peste 120 mii de locuitori cu cele 165 paturi de acuți și cele 16 cabinete medicale.