FOTO: Clubul Lions Bistrița: Raioanele pentru Târgul de purici încep să se configureze!

Pregătirile pentru cea de-a patra ediție a Târgului de Purici, eveniment care se desfășoară în Bistrița, în perioada 27 – 29 octombrie, sunt pe ultima sută de metri.

După ce în zona centrală a orașului a fost amplasat cortul în care se va desfășura evenimentul, organizatorii – reprezentanții Clubului Lions Bistrița, împreună cu voluntarii care s-au oferit să acorde o mână de ajutor acestei ediții au început deja să sorteze toate produsele primite prin donație și care vor fi scoase la vânzare la prețuri modice începând de mâine.

 

 

 

 

 

 

Organizatorii au afirmat că “puricii” de anul acesta vor fi mai noi, mai calitativi și mai folositori decât cei de la edițiile trecute. De la electrice și electronice, articole sportive și încălțăminte, până la cărți în limba germană, jucării, haine și articole de menaj, telefoane sau chiar obiecte de mobilier, toate vor putea fi găsite la cea de-a patra ediție a Târgului de Purici.

 

 

 

 

 

 

Târgul va fi deschis pentru public în perioada 27 – 29 octombrie. Bistrițenii care vor dori să viziteze standurile trebuie să știe că programul este următorul: vineri, 27 octombrie și sâmbătă, 28 octombrie – între orele 10:00 – 18:30, iar duminică, 29 octombrie – între orele 10:00 – 14:00.

Prima ediție a târgului a avut loc în anul 2014, fiind organizată cu scopul de a strânge fonduri pentru a ajuta comunitatea locală prin diverse proiecte.

FOTO: Târgul de purici – Clubul Lions Bistrița