Clubul Rotaract Bistrița Omnia organizează a VII-a ediție a proiectului ”O cană de fericire”

Clubul Rotaract Bistrița Omnia revine și în acest an cu proiectul de tradiție ”O cană de fericire”, un prilej de a oferi bucurie de Crăciun celor aflați la grea încercare. În cadrul acestui proiect, asociația oferă căni personalizate cu băuturi calde în schimbul unei donații minime.

”Anul acesta susținem cazul a doi copii de la Centrul Școlar Lacrima, Cosmin și Cristi, de 10 și 11 anișori. Unul dintre ei a suferit o operație la creier pentru îndepărtarea unei tumori, iar al doilea copilaș a fost operat la ambele picioare din cauza unor probleme de locomoție. Donațiile strânse vor fi redirecționate către familiile copiilor pentru tratamentele de recuperare”, spun reprezentanții Clubului Rotaract Bistrița Omnia.

Proiectul ”O cană de fericire” se va desfășura în perioada 30 noiembrie 2022 – 7 ianuarie 2023, excepție făcând zilele de 25 și 26 decembrie și 1 și 2 ianuarie 2023. Reprezentanții Clubului Rotaract Bistrița Omnia vor fi prezenți în cadrul Târgului de Crăciun din municipiu, la căsuța cu numărul 13. Programul va fi de luni până vineri între orele 15:00 – 20:00, sâmbătă între orele 10:00 – 20:00 și duminică de la 12:00 la 20:00.

În semn de mulțumire pentru o donație minimă, Rotaract Bistrița Omnia va pune la dispoziție 7 modele de căni, la alegere, cu o băutură caldă.

Vă invităm să oferim și anul acesta o bucurie de Crăciun și să-i ajutăm pe Cristi și Cosmin să aibă acces la tratamentele necesare, pentru a avea o copilărie normală și fericită”, este îndemnul organizatorilor.

Proiectul ”O cană de fericire” se află la cea de-a VII-a ediție.