CNAIR a semnat contractele pentru elaborarea studiilor de fezabilitate necesare construcției drumului de mare viteză Baia Mare – Bistrița, care cuprinde și centura Bistriței

FOTO: Hotnews

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că au fost semnate contractele pentru elaborarea studiilor de fezabilitate necesare construcției drumului de mare viteză Baia Mare – Bistrița.

Joi, 26 ianuarie 2023, CNAIR SA a semnat două contracte având ca obiect elaborare studiu de fezabilitate pentru ”Drum de mare viteză Baia Mare – Bistrița, Lot 1 Baia Mare – Dej și Lot 2 Dej – Bistrița”, cu ofertantul declarat câștigător, respectiv Asocierea S.C. QUADRANTE VIAPONTE PROIECTARE SI CONSULTANTA S.R.L. – S.C. METROUL S.A. – CAPITAL VISION S.R.L. Valoarea contractului de servicii pentru Lotul 1 este de 12.746.666,57 lei fără TVA. Valoarea contractului de servicii pentru Lotul 2 este de 8.376.369,89 lei fără TVA”, se arată într-un comunicat de presă al CNAIR.

Sursa de finanțare pentru această investiție este reprezentată de fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operațional de Transport.

Durata fiecărui contract este de 18 luni.

După anunțul semnării contractelor pentru elaborarea studiilor de fezabilitate necesare construcției drumului de mare viteză Baia Mare – Bistrița, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a anunțat că în Lotul 2 Dej – Bistrița este inclusă și centura ocolitoare a municipiului Bistrița.

”Centura Bistriței, cu încă un pas mai aproape de realizare! S-a semnat elaborarea studiului de fezabilitate pentru realizarea drumului de mare viteză BAIA MARE – BISTRIȚA, iar Centura Bistriței este inclusă în Lotul 2 Dej – Bistrița. Prin elaborarea studiului de fezabilitate se urmărește decongestionarea traficului din oraș, reducerea timpilor de parcurs ai autovehiculelor, îmbunătățirea condițiilor de circulație, siguranță rutieră, reducerea emisiilor poluante, răspunzând astfel cerințelor de dezvoltare economică. Avem nevoie de o centură a Bistriței ca de aer și facem tot ce ne stă în putință ca acest proiect să devină realitate”, a transmis Emil Radu Moldovan.

De asemenea, deputatul PSD Daniel Suciu a precizat: ”Bistrița va avea centură! Prea multe povești au fost, prea mulți s-au opintit de-a lungul anilor din motive politicianiste să o mute ba în dreapta, ba în stânga. Ne sufocăm ca oraș fără centură și noi ne-am făcut datoria pentru toți bistrițenii, azi fiind semnate contractele pentru documentații de către CNAIR și Ministerul Transporturilor. Mulțumim tuturor celor ce au pus umărul la acest deziderat comun”.

Și deputatul PSD Bogdan Ivan i-a mulțumit public ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, pentru că a făcut demersuri pentru ca acest drum să intre în final în linie dreaptă.

 

One comment

  1. Balan Marius -Horea- ecologist

    Se cuvine sa felicitam pe toti cei 4600 de bistriteni care au semnat petitia SALVAM Padurea CODRISOR si care s-au opus unui intreg aparat de stat adormit si orb al judetului BN timp de trei mandate conduse de un Primar tatuc cu pixul in mana , incapatanat care a vazut o singura varianta distructiva, costisitoare si care o putea lua la vale datorita terenului argilos din padure.
    Felicitari BISTRITA-CIVICA !
    Politicienii si nimeni din adminstratie nu au nici un merit ! Felicitari stimati bistriteni participanti la aceasta poveste grea !