CNAS: Au demarat consultările pentru elaborarea unui nou model de Contract-cadru

 -  -  969


Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi Ministerul Sănătăţii au demarat un proces amplu de analiză şi consultare privind elaborarea unui noul model al Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, precum şi a normelor de aplicare ale acestuia.

În acest sens, pe site-ul CNAS a fost publicat calendarul activităţilor aferente acestui proces (http://cnas.ro/2021/07/13/consultare-publica-privind-noul-model-de-contract-cadru-si-norme-de-aplicare/).

Într-o primă etapă, în perioada 13 iulie – 31 august 2021 vor fi colectate în format electronic propunerile de modificare a Contractului-cadru şi a normelor de aplicare ale acestuia. Pentru această etapă, CNAS a transmis invitaţii, pentru a contribui cu propuneri, către toţi actorii din sistem interesaţi să participe la elaborarea noului model de Contract-cadru: colegii, patronate, sindicate, asociaţii profesionale şi patronale şi asociaţii de pacienţi reprezentative la nivel naţional.

Este important să alocăm mai mult timp pentru elaborarea următorului Contract-cadru, astfel încât să putem evalua cât mai bine reglementările pe care le va conţine acesta, necesare pentru îmbunătăţirea condiţiilor de acordare a serviciilor în sistemul de sănătate. Împreună cu Ministerul Sănătăţii, ne-am propus un proces transparent de consultări şi negocieri, în care vocea fiecărui actor din sistem să fie auzită. Toate propunerile pe care le vom primi vor fi analizate şi centralizate, iar rezultatele analizei comune a Ministerului Sănătăţii şi a CNAS, precum şi minutele consultărilor şi negocierilor vor fi făcute publice“, a declarat preşedintele CNAS, Adrian Gheorghe.

0 notes
94 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *