CNAS: Paşii pentru construcţia unui sistem de sănătate performant şi rezilient

Preşedintele CNAS Adrian Gheorghe a susţinut, la data de 28 aprilie, o conferinţă de presă în cadrul căreia a comunicat acţiunile prioritare ale CNAS, în perioada 2021-2022, necesare pentru construcţia unui sistem de sănătate performant şi rezilient.

În cadrul acestei conferinţe, Adrian Gheorghe a anunţat publicarea raportului de activitate al CNAS pentru anul 2020, care include de această dată, pe lângă informaţii privind modul în care a fost cheltuit Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) anul trecut, şi informaţii privind destinaţia fondurilor rambursate, respectiv volumul de servicii medicale defalcat atât pe tipuri de servicii cât şi pe judeţe.

„Este evident că pandemia Covid-19 va continua să pună presiune pe resursele umane, financiare, legale şi materiale ale sistemului de sănătate. Această suprasolicitare oferă nu doar şansa, ci şi obligaţia unei reajustări structurale, dar şi realiste, a mecanismelor de finanţare a sănătăţii în România, pentru a materializa aspiraţia colectivă către un sistem de sănătate performant şi rezilient”, a declarat preşedintele CNAS.

În acest sens, Adrian Gheorghe a semnalat necesitatea elaborării unui nou model de Contract-cadru care să rezulte în urma colaborării dintre CNAS, Ministerul Sănătăţii şi reprezentanţi ai organizaţiilor profesionale medicale, ai pacienţilor, ai furnizorilor de servicii şi ai industriei farmaceutice. Acest nou model de Contract-cadru trebuie să pună în centru definirea, măsurarea şi răsplătirea performanţei, atât în promovarea sănătăţii cât şi în tratarea bolii. Consultările pe acest proiect vor demara în luna iulie 2021, cu termen-ţintă noiembrie 2021.

Pe termen scurt, preşedintele CNAS a menţionat ca obiectiv intrarea în vigoare, începând cu data de 1 iulie 2021, a noului Contract-cadru pentru perioada 2021-2022 şi a normelor de aplicare ale acestuia. Cele două proiecte de acte normative se află în prezent în dezbatere publică.

„Propunerile din aceste proiecte de acte normative au ca principal scop creşterea ponderii serviciilor medicale de prevenţie şi reprezintă primii paşi în demararea procesului de inversare a piramidei serviciilor de asistenţă medicală, prin creşterea ponderii serviciilor acordate în medicina primară şi în ambulatoriul de specialitate şi reducerea internărilor nejustificate pentru cazurile medicale care ar putea fi tratate în condiţii de siguranţă şi în ambulatoriu sau de către medicii de familie„, a mai declarat Adrian Gheorghe, preşedintele CNAS.

În data de 6 mai 2021, va fi organizată proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor de director general al caselor de asigurări de sănătate judeţene şi CASA OPSNAJ. Preşedintele CNAS a subliniat importanţa unui management performant la nivelul caselor de asigurări de sănătate din subordinea CNAS pentru gestionarea eficientă a fondurilor repartizate şi aplicarea corectă şi unitară a măsurilor reglementate la nivel naţional, ca principale modalităţi prin care se poate asigura un acces mai bun al pacienţilor la serviciile acordate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate.

„Am schimbat total filozofia de recrutare a managerilor de CAS. Este un concurs organizat în mod transparent, obiectiv, fără discriminare pe criterii politice sau de orice altă natură, un concurs în care vor promova acei candidaţi cu cele mai bune abilităţi de planificare, organizare, coordonare şi control. După finalizarea concursului din data de 6 mai vom organiza un nou concurs pentru posturile de director general care nu s-au ocupat în urma rezultatelor obţinute de candidaţi sau pentru care nu au existat candidaţi înscrişi în prima etapă”, a adăugat Adrian Gheorghe.

De asemenea, preşedintele CNAS a vorbit şi despre măsurile necesare pentru consolidarea unui parteneriat corect atât cu pacienţii, cât şi cu furnizorii de servicii medicale. În acest sens, Adrian Gheorghe a anunţat că, în scurt timp, CNAS va implementa o aplicaţie prin intermediul căreia pacienţii pot semnala situaţiile în care, la solicitarea furnizării de servicii medicale, nu le sunt respectate drepturile.

„Am sesizat o aplicare neuniformă a reglementărilor din sistem care afectează uneori accesul pacienţilor la servicii medicale. Încurajăm pacienţii să ne semnaleze problemele pe care le întâmpină pentru a le putea remedia. Scopul nu este de a găsi vinovaţi ci de a îndrepta erorile din sistem care pot afecta pacienţii”, a subliniat preşedintele CNAS.

Pe de altă parte, pentru a veni în sprijinul furnizorilor de servicii medicale, CNAS transmite săptămânal, prin intermediul caselor de asigurări de sănătate cu care aceştia se află în contract, lista actelor normative aprobate, cu incidenţă în sistemul de sănătate, pe care furnizorii trebuie să le cunoască şi să le respecte.

De asemenea, pentru creşterea gradului de informare, CNAS centralizează săptămânal petiţiile şi solicitările de informaţii primite la casele de asigurări de sănătate. Din analiza datelor săptămânale rezultă cele mai frecvente întrebări adresate de pacienţi şi sunt identificate astfel acele reglementări care nu sunt suficient cunoscute sau înţelese. Răspunsurile la aceste întrebări fac obiectul unei promovări speciale, fiind comunicate către asociaţiile de pacienţi şi postate pe site-ul propriu al CNAS la secţiunea „întrebări frecvente”, precum şi pe pagina de Facebook a instituţiei.