CNCAV avertizează că varianta Delta este capabilă să declanşeze noi valuri de infecţie în ţări şi regiuni afectate de tulpinile anterioare

 -  -  11049


Varianta Delta sau tulpina indiană a noului coronavirus este considerată cea mai adaptată dintre cele patru variante virale de îngrijorare, cu un grad ridicat de contagiozitate, de două ori mai mare faţă de tulpina iniţială şi cu aproximativ 60% mai mare decât tulpina Alpha, cunoscută ca varianta britanică, atrage atenția Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

Varianta Delta s-a dovedit capabilă să declanşeze noi valuri de infecţie în ţări şi regiuni puternic afectate de tulpinile anterioare. O analiză efectuată asupra evoluţiei din India, bazată pe modelare matematică, estimează că tulpina Delta ar putea infecta până la 50% din populaţia care a trecut anterior prin boală. (…) Varianta B1617.2 (Delta) sau tulpina indiană este considerată cea mai adaptată dintre cele patru variante virale de îngrijorare, cu un grad ridicat de contagiozitate, de două ori mai mare faţă de tulpina iniţială şi cu aproximativ 60% mai mare decât tulpina Alpha, cunoscută ca varianta britanică. Vaccinurile actuale administrate în schemă completă îşi menţin eficienţa faţă de infecţia cu acest tip de tulpină, sens în care vaccinul produs de compania Pfizer/ BioNTech asigură o protecţie de spitalizare de 96%, iar AstraZeneca/ Vaxzevria asigură o protecţie de 92%. Vaccinarea cu schemă completă oferă protecţie faţă de boala COVID-19, scade riscul de internare, riscul de complicaţii şi de deces”, se arată într-un comunicat de presă al CNCAV.

Potrivit CNCAV, în România, au fost confirmate, până la acest moment, 57 de cazuri de infecţie cu tulpina Delta, în nouă judeţe din ţară, cele mai multe fiind înregistrate în Ilfov, Argeş şi în municipiul Bucureşti.

Un prim deces cauzat de tulpina Delta a fost declarat la o persoană de 72 de ani nevaccinată, din municipiul Piteşti.

Conform CNCAV, la o parte dintre infecţiile cu tulpina Delta nu s-au identificat origini din import, ci au fost dobândite pe teritoriul naţional, “ceea ce denotă posibilitatea transmiterii comunitare”.

“Varianta Delta este mai transmisibilă decât celelalte variante. Atât într-o ţară cu acoperire vaccinală mai crescută (Marea Britanie), cât şi într-o ţară cu acoperire vaccinală mai scăzută (India), varianta Delta a devenit rapid predominantă. Vaccinurile îşi menţin o eficienţă crescută în prevenirea bolii simptomatice şi a spitalizării, dacă se administrează schema completă. Este absolut necesară creşterea acoperirii vaccinale pentru limitarea transmiterii şi reducerea efectelor variantei Delta”, se mai arată în același comunicat.

1 notes
174 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *