Cod galben de caniculă și disconfort termic în Bistrița-Năsăud, în zilele de 13 și 14 iulie

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis două avertizări cod portocaliu şi cod galben de caniculă, valabile marţi şi miercuri în mai multe județe din țară. Județul Bistrița-Năsăud este vizat de avertizarea cod galben.

Potrivit meteorologilor, în zilele de 13 şi 14 iulie, în judeţele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş şi Caraş-Severin va fi cod portocaliu de disconfort termic accentuat şi caniculă. Temperaturile maxime vor fi, în general, de 37 – 39 de grade, iar noaptea valorile termice nu vor coborî sub 22 – 20 de grade.

De asemenea, în acelaşi interval va fi în vigoare o avertizare cod galben de caniculă. ”Valul de căldură se va intensifica şi se va extinde, iar disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură – umezeală (ITU) depăşind pragul critic de 80 de unităţi şi local va fi caniculă”, precizează meteorologii.

ANM mai precizează că, în după-amiaza şi seara de marţi (13 iulie), pe alocuri vor fi manifestări specifice instabilităţii atmosferice, la munte, precum şi în regiunile estice şi sud-estice.

În plus, în cea mai mare parte a ţării, disconfortul termic va fi ridicat şi în zilele următoare.

RECOMANDĂRI PENTRU PROTEJAREA STĂRII DE SĂNĂTATE ÎN PERIOADELE CU TEMPERATURI CANICULARE

Pentru prevenirea incidentelor în timpul perioadelor de temperaturi extreme care urmează în acest sezon, Direcţia de Sănătate Publică a recomandă următoarele:

  • Evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 – 18;
  • Beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute;
  • Consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene roşu, galben, prune, castraveţi, roşii), deoarece acestea conţin o cantitate mare de apă;
  • Evitaţi consumul de alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea;
  • Evitaţi băuturile cu conţinut de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase), deoarece acestea sunt diuretice;
  • Dacă este absolut necesară expunerea la soare la orele amiezii, folosiţi o ţinută adecvată: pălării de soare, haine lejere şi ample, pe cât posibil din fibre naturale şi în culori deschise;
  • Evitaţi, pe cât posibil, activităţile exterioare care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit etc);
  • Păstraţi contactul permanent cu vecinii, rudele, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi şi monitorizaţi-le starea de sănătate;
  • Dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală;
  • Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depăşeşte 32 grade Celsius;
  • Pe parcursul zilei faceţi duşuri călduţe, fără a vă şterge de apă;
  • O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă;

Cum putem să limităm creşterea temperaturii în locuinţe:
* Închideţi ferestrele expuse la soare, trageţi jaluzelele şi/sau draperiile;
* Ţineţi ferestrele închise pe toată perioada cât temperatura exterioară este superioară celei din locuinţă;
* Deschideţi ferestrele seara târziu, noaptea şi dimineaţa devreme, provocând curenţi de aer, pe perioada cât temperatura exterioară este inferioară celei din locuinţă;
* Stingeţi sau scădeţi intensitatea luminii artificiale;
* Închideţi orice aparat electro-casnic de care nu aveţi nevoie.