Cod galben de instabilitate atmosferică în Bistrița-Năsăud

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă pe parcursul acestei zile în mai multe județe din țară, printre care se află și Bistrița-Năsăud.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 26 mai, ora 12:00 – 26 mai, ora 23:00, ”vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Banat, Transilvania, sudul Crișanei, precum și la munte. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp”.

ANM mai adaugă că astfel de fenomene vor fi izolat și în celelalte regiuni.

Și administratorul Asociației Meteo.BN, Mihai Bălan, atrage atenția că vor urma zile cu instabilitate atmosferică.

Am intrat în cea mai instabilă perioadă a anului. Perioada 15 mai – 15/20 iunie este cunoscută ca fiind una în care manifestările acestea sunt, practic, aproape în fiecare zi. Regimul în creştere de insolație prin creşterea unghiului de incidență solară (ne îndreptăm spre solstițiu), generează o încălzire rapidă în straturile inferioare ale troposferei, prin absorbția mai bună de radiaţie solarā a suprafeței terestre şi implicit, o cantitate mai mare de energie calorică eliminată, încă din orele dimineților, astfel, convecțiile termice sunt la ele acasă. Gradul de instabilitate se accentuează spre amiază când „liniştea” e perturbată de țopăirea acestor strate, generându-se nori cu dezvoltare pe verticală, averse, descărcări electrice, grindină, vânt etc. Le vom avea, cu caracter local, repet, aproape zi de zi. Accentuez de fiecare dată caracterul local pentru că deşi cu dezvoltare mare pe verticală, norii aceștia purtători de averse nu sunt foarte extinşi spațial, pe orizontală, astfel, pot exista cazuri în care unele areale să nu fie afectate deloc, pe când altele să prindă si 3 / 4 „duşuri” pe zi. Pe unde trec si unde găsesc condiții propice de dezvoltare, e loterie. Cert este că avem condiții de formare a furtunilor, peste tot. Şi le vom tot avea în perioada următoare”, a precizat Mihai Bălan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *