Cod galben de inundații pe râul Someșul Mare

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă în mai multe bazine hidrografice, printre care și Someșul Mare din județul Bistrița-Năsăud.

Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 48 de ore, ca urmare a precipitaţiilor lichide prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă, evoluţiei formaţiunilor de gheaţă şi propagării se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție” anunță Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor.

În acest sens a fost emisă atenționarea cod galben de inundații valabilă în intervalul 07.03.2018 ora 12:00 – 08.03.2018 ora 12:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Lăpuş (judeţele Maramureş şi Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa-Năsăud), Crasna (judeţele Sӑlaj şi Satu Mare), Barcӑu – bazin superior şi afluenţi (judeţele Sӑlaj şi Bihor), Crişul Repede – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele Cluj şi Bihor), Crişul Negru – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Bihor şi Arad), Crişul Alb – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Hunedoara şi Arad).

De asemenea, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor mai menționează că fenomenele hidrologice periculoase se pot produce mai ales pe afluenți de grad inferior ai râurilor marcate pe hartă.