Cod galben de ploi însemnate cantitativ și intensificări ale vântului în Bistrița-Năsăud

Administrația Națională de Meteorologie a emis, joi, o atenționare cod galben de ploi însemnate cantitativ și intensificări ale vântului pentru mai multe județe din țară, inclusiv Bistrița-Năsăud, valabilă din după-amiaza zilei de joi și până sâmbătă seara.

Astfel, în intervalul 31 martie, ora 18:00 – 2 aprilie, ora 21:00, ”în jumătatea de vest a Carpaților Meridionali, precum și în Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali va ploua însemnat cantitativ și se vor acumula 50…70 l/mp, determinând topirea stratului de zăpadă. Local în Banat și Maramureș cantitățile de apă vor depăși 30…40 l/mp. Temporar vântul va avea intensificări în Dobrogea și în estul Munteniei, cu rafale de 55…65 km/h și izolat peste 70…75 km/h”, arată ANM.

De asemenea, în intervalul 31 martie, ora 12:00 – 2 aprilie, ora 21:00, la nivelul întregii țări este în vigoare și o informare meteo de ploi moderate cantitativ, intensificări temporare ale vântului, manifestări de instabilitate atmosferică.

”În cea mai mare parte a țării va ploua mai ales sub formă de aversă, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 20…40 l/mp. Vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 45…55 km/h, joi (31 martie) în vestul și sud-estul teritoriului, apoi și în celelalte regiuni. La munte, la altitudini de peste 1.700 m, rafalele vor depăși 80 km/h. Vineri (1 aprilie) vremea va deveni instabilă, vor fi descărcări electrice, iar în regiunile sudice posibil și vijelii”, mai rată ANM.

Meteorologii adaugă că, începând de sâmbătă (2 aprilie), vremea se va răci treptat. Din dimineața zilei de duminică (3 aprilie), în jumătatea de nord a teritoriului vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, iar la munte va ninge.