Cod roșu în mai multe localități de pe Valea Șieului. Gospodării inundate, persoane evacuate. Intervențiile sunt în plină desfășurare

 

O ploaie torențială a făcut, miercuri, prăpăd în Bistrița-Năsăud. Valea Șieului a fost cea mai afectată zonă din județ, aici cantitățile mari de apă producând probleme. Echipajele intervin în sprijinul populației care a fost alertată prin sistemul RoAlert cu privire la existența unei avertizări Cod roșu ce vizează comunele: Sieu, Șieuț, Monor. Oamenilor li s-a recomandat să ia măsuri de protecție, să se adăpostească în zone în care ar putea să fie în siguranță. Cu toate acestea, cantitățile mari de apă au provocat probleme, fiind necesară intervenția echipajelor specializate. Pentru această zonă a fost activat Centrul Judetean de Conducere si Coordonare a Interventiei și grupa operativă.

Potrivit Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, în localitățile Ruștior, Gledin și Sieuț s-au propus scurgeri masive de pe versanți care au produs viituri și au inundat mai multe gospodării. În acest caz intervin Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență de la Monor și Sieuț. În localitatea Șieut, se află în plină desfășurare o acțiune de salvare a unei femei care s-a refugiat în podul casei.

De asemenea, tot în Șieuț doi copii au fost evacuați din casă, iar în localitatea Monor se intervine pentru salvarea unei femei și a unui copil.

În sprijinul SVSU din comunitățile afectate intervin și echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița cu motopompe de mare și medie capacitate. Intervențiile sunt în plină desfășurare.

ACTUALIZARE 1

La această oră, Serviciul Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud intervine cu două echipaje în zonele afectate de ploi și inundatii (Șieu, Șieuț, Monor). Se acordă asistență medicală de urgență unor persoane care au suferit atacuri de panică.

ACTUALIZARE 2

Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud informează că drumul la intrare în Șieu dinspre Teaca este blocat de apă. Echipajul SAJ care se deplasa din Teaca către Gledin a rămas blocat la intrare în Șieu din cauza drumului blocat și inundat. Se alocă un alt echipaj în zonă.

ACTUALIZARE 3

Într-un final, echipajul SAJ care era blocat a reusit să treacă cu ajutorul unor săteni și își continuă deplasarea către caz. Ambulanța trebuie să ajungă la o femeie din localitatea Gledin. Aceasta a suferit un atac de panică.

ACTUALIZARE 4

ISU Bistrița-Năsăud informează că în momentul de față pe DJ 172 la intrare în Șieu dinspre Teaca se circulă cu restricție.

FOTO: arhivă