Cojoace și pieptare din portul tradițional, restaurate cu ajutorul unui grup internațional de tineri

Viitori specialiști în domeniul patrimoniului sunt așteptați la Bistrița să învețe cum se restaurează cojoace și pieptare tradiționale.

Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud și Asociația Culturală „Patrimoniu pentru Viitor”, în parteneriat cu European Heritage Volunteers, desfășoară proiectul „Veșminte de iarnă: conservare și restaurare a costumului tradițional românesc – cojoace și pieptare”.

Proiectul se va derula în perioada 19 iulie – 1 august la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud. Deschiderea oficială a proiectului are loc luni, 20 iulie, de la 10.00.

”Interesați de tehnicile unice de restaurare și de aceste veșminte, cei opt participanți studiază în Europa și provin din toate colțurile lumii, fiind în diverse stadii de pregătire în domeniul patrimoniului. Pe durata proiectului, ei se vor familiariza cu aspecte materiale și imateriale legate de tradiția cojoacelor și pieptarelor și vor putea face comparații cu propriile costume naționale. Vor aplica tehnici de curățare ale pieselor (curative și de prevenție). Vor folosi unelte specifice și vor învața broderie, pornind de la mostre de materiale. Toate aceste activități se vor desfășura sub supravegherea specialiștilor în conservare și restaurare de la Complexul Muzeal Bistrița Năsăud și de la Complexul Național Muzeal „ASTRA” Sibiu. Membrii echipei de specialiști sunt bucuroși să transmită aceste cunoștințe mai departe către tânăra generație. Piesele de îmbrăcăminte de patrimoniu ce vor face obiectul conservării și restaurării fac parte din colecția muzeului din Bistrița”, spune managerul Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, Alexandru Gavrilaș.

Sursa citată mai precizează că partea practică va fi completată cu activități educative care să le permită participanților internaționali să cunoască tradițiile și obiceiurile zonei și să viziteze monumentele locale. Inițiativa constituie un prilej de promovare a patrimoniului național în context european și internațional și pune bazele unui schimb cultural. Activitățile și legăturile de prietenie, care se vor forma, pot duce la colaborări viitoare benefice.

Inițiativa este organizată în parteneriat cu European Heritage Volunteers. Organizația, cu origini germane, are o vastă experiență în organizarea acestor proiecte. A participat activ la organizarea a peste 200 de proiecte în ultimele două decenii și s-a bucurat de prezența a aproximativ 2000 de participanți din 67 de țări.