Colegiul Național Liviu Rebreanu trece în scenariul roșu cu clasele de gimnaziu și liceu. Și în alte școli se desfășoară cursuri online

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a analizat din nou situația epidemiologică din fiecare unitate administrativ-teritorială din județ și, ținând cont de cele mai recente date, au fost actualizate și scenariile în baza cărora funcționează unitățile de învățământ din județ.

Potrivit Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud, s-a luat decizia de a include în scenariul roșu mai multe clase din diferite școli din județ, printre care și Colegiul Național Liviu Rebreanu. Astfel, se va aplica scenariul roșu în următoarele situații:

  • Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” Bistrița – clasele a V-a A, a IX-a B, a IX-a E, a IX-a G, a X-a C, a X-a D, a XII-a E, până la data de 03.11.2020;
  • Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” Bistrița – învățământul gimnazial și liceal, până la data de 28.10.2020;
  • Colegiul Tehnic Infoel Bistrița – clasa a XI-a B, până la data de 03.11.2020;
  • Grădinița cu program prelungit ”Raza de Soare” Bistrița – o grupă de preșcolari, până la data de 03.11.2020;
  • Școala gimnazială Șieu-Măgheruș – clasele a VI-a A și a VII-a A, până la data de 02.11.2020;
  • Școala gimnazială Josenii Bârgăului – Școala primară Mijlocenii Bârgăului – clasa a III-a, până la data de 03.11.2020.

De asemenea, CJSU Bistrița-Năsăud a decis trecerea în scenariul galben a următoarelor unități de învățământ:

  • Colegiul Tehnic Infoel Bistrița – 24 clase;
  • Grădinița cu program prelungit nr.12 Bistrița – grupa mijlocie A și grupa mare B;

Aceste măsuri au intrat în vigoare începând de joi, 22 octombrie.