Comercianții de produse nealimentare din piețele de pe Calea Moldovei și Independenței Nord, scutiți de plata chiriei cât timp Bistrița e în carantină

În ședința ordinară programată joi, Consiliul Local Bistrița va dezbate un proiect de hotărâre care îi vizează pe agenții economici care își desfășoară activitatea în piețele de pe Calea Moldovei și Independenței Nord și care au ca obiect de activitate comercializarea produselor nealimentare.

Proiectul de hotărâre prevede suspendarea contractelor de închiriere încheiate de acești agenți economici cu Direcția de administrare a pietelor din cadrul Primăriei municipiul Bistrita, precum și scutirea de la plata chiriei cât timp Bistrița e în carantină.

”Ținând cont de faptul că se impune închiderea piețelor pentru produse nealimentare, iar agenții economici din Piața Calea Moldovei și din Piața Independenței Nord, sector industrial, au încheiate contracte de închiriere cu Direcția de administrare a piețelor din municipiul Bistrița, propun Consiliului local al municipiului Bistrița următoarele:

  • Suspendarea contractelor de închiriere încheiate de către Directia de administrare a pietelor din municipiul Bistrita cu persoane juridice pe  perioada “carantinei”.
  • Scutirea la plata chiriilor se va face pe o perioadă de 14 zile, se arată în motivarea proiectului de hotărâre aflat pe ordinea de zi a ședinței din 26 noiembrie.

Reamintim că, începând cu data de 19 noiembrie 2020, municipiul Bistrița și localitățile componente se află în carantină, măsura fiind instituită pentru o perioadă de 14 zile.