Compania Aquabis, din nou amendată! Sancțiunea vine în urma problemelor semnalate de jurnalistul Rareș Năstase

Administrația Bazinală de Apă (ABA) Someș-Tisa s-a autosesizat după ce jurnalistul Rareș Năstase, de la emisiunea ”România, te iubesc!”, a postat pe o rețea de socializare un filmuleț în care semnala deversări ale apelor uzate în râul Bistrița. În urma controalelor efectuate, ABA Someș-Tisa a aplicat companiei Aquabis o amendă de 40.000 de lei. 

O primă verificare în teren a fost realizată la data de 6 martie 2020, însă, ulterior, Ioana Diaconescu, directorul ABA Someș-Tisa, a dispus un nou control.

Astfel, specialiștii instițuției noastre, din cadrul Inspecției Bazinale a Apelor și din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Bistrița-Năsăud, însoțiți de reprezentantul SC Aquabis SA au reverificat, în data de 10 martie 2020, cele cinci deversoare, situate pe malul drept al râului Bistrița, autorizate pentru descărcarea de ape uzate, în amestec cu ape pluviale, doar în condiții de precipitații abundente”, se arată într-un comunicat de presă al ABA Someș-Tisa.

În urma controlului, compania SC Aquabis SA a fost sancționată contravențional, cu amendă în cuantum de 40.000 de lei, pentru că nu a respectat prevederile autorizației de gospodărire a apelor.

ABA Someș-Tisa mai completează că ”rețeaua de canalizare de pe raza municipiului Bistrița este administrată de SC Aquabis SA și funcționează în sistem unitar, preluând ape uzate urbane și ape pluviale. Prin autorizația de gospodărire a apelor, emisă în condițiile legislației în vigoare, de către ABA Someș-Tisa, operatorul poate descărca ape uzate, în amestec cu ape pluviale, doar în situații de precipitații abundente, când capacitatea de preluare a rețelei de canalizare este depășită, având obligația să notifice instituția noastră și să efectueze monitorizarea cantitativă şi calitativă a apelor evacuate, în perioada descărcării”.

Totodată, specialiștii ABA Someș-Tisa spun că operatorul de apă va fi atent monitorizat în perioada următoare de către specialiștii SGA Bistrița-Năsăud.

Iată și postarea jurnalistului Rareș Năstase în urma căreia s-au dispus controale:

https://www.facebook.com/raresnastaseoficial/videos/203035350937204/

În plus, recent, Compania Aquabis a mai primit o sancțiune în urma unor probleme semnalate de deputatul Cristina Iurișniți în localitatea Dumitra, subiectul fiind prezentat de Ziar de Bistrița:

Compania Aquabis, sancționată în urma unor sesizări făcute de deputatul Cristina Iurișniți