Compania Transmixt face apel la călători, după ce unii refuză să poarte masca în mijloacele de transport

Compania Transmixt, principalul operator al serviciului de transport public din municipiul Bistrița, face apel la călători să fie responsabili și să poarte masca de protecție atunci când se află în mijloacele de transport în comun. În caz contrar, compania precizează că va sesiza autoritățile în măsură să ia măsuri și să aplice sancțiuni.

”Cu regret constatăm că unii călători ignoră obligația de a purta masca de protecție atât la urcare în mijloacele de transport, cât și pe parcursul călătoriei. Această ignorare a regulilor pune în pericol atât sănătatea călătorilor (a dumneavoastră), cât și a angajaților noștri (conducatorii auto).
În acest sens, suntem foarte preocupați de riscurile generate de comportamentul acestora. Din păcate, nici compania Transmixt, nici conducătorii auto angajați ai acesteia nu au atribuții de control și dreptul de a lua măsuri cu privire la acest comportament, de aceea orice atitudine publică este bine venită. În ceea ce ne priveste, vom sesiza toate autoritățile competente să intervină în disciplinarea acestor călători”,
precizează compania printr-un mesaj postat pe o rețea de socializare.

Va reamintim că, potrivit legislației în vigoare, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19, pasagerii sunt obligati sa poarte masca de protecție care să le acopere gura și nasul.