Concert aniversar la împlinirea a 25 de ani de la înființarea Ansamblului Profesionist ”Dor Românesc” Bistrița

La împlinirea a 25 de ani de la înființarea Ansamblului Profesionist ”Dor Românesc” Bistrița, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud prin Centrul Judeţean pentru Cultură organizează un concert aniversar la care vor participa soliștii ansamblului, dar și invitați.

Astfel, potrivit organizatorilor, la eveniment vor participa: Matilda Pascal Cojocărița, Alexandru Pugna, Domnica Dologa, Mirela Petruș, Anuța Motofelia, Nicolae Cioancă, Cristina Retegan, Oana Matei-Coruți, Ioachim Spân, Veronica Bălan, Anamaria Marti.

Invitați vor fi: Florentina și Petre Giurgi, Ioan Dordoi, Felix Gălan, Cornelia Ardelean Archiudean, Vlăduț Sărmaș, Cristina Bugnar, Larisa Bozbici, Bogdan Berbecar, Dorin Rus. De asemenea, evenimentul se va bucura de participarea extraordinară a Ansamblului Folcloric Profesionist ”Cindrelul – Junii Sibiului”.

Conducerea muzicală va fi asigurată de Ștefan Cigu, în vreme ce de coregrafie se va ocupa Adrian Pașcu.

Evenimentul va fi prezentat de Iuliana Tudor și se va desfășura duminică, 6 iunie 2021, de la ora 18:00, la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, urmând să fie organizat cu respectarea tuturor normelor de distanțare socială prevăzute de normele în vigoare.

Organizatorii precizează că participarea la evenimentele culturale în aer liber este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid, nu mai vechi de 24 de ore.

Ansamblul Folcloric Profesionist „Dor Românesc” al Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud a luat ființă la inițiativa a trei interpreți de folclor, Matilda Pascal Cojocărița, Ștefan Cigu și Alexandru Pugna, purtând atunci numele de „Dor Transilvan”. În decursul celor 25 de ani de activitate, Ansamblul Folcloric Profesionist „Dor Românesc” s-a remarcat prin orchestra de o valoare deosebită, dirijată de cunoscutul violonist, orchestrator și dirijor Ștefan Cigu, prin interpreții vocali recunoscuți la nivel național și prin formația de dansatori, care deține un repertoriu vast și valoros. Ansamblul Folcloric Profesionist „Dor Românesc” prin întreaga sa activitate, desfășurată pe plan local, național și internațional a devenit un „brand” pentru județul Bistrița-Năsăud, un etalon în valorificarea la cele mai înalte cote a ceea ce a zămislit mai frumos și mai valoros Neamul nostru românesc: cultura populară, tradițiile, datinile și obiceiurile ce stau mărturie pentru puterea extraordinară de creație a unui Neam Binecuvântat de Bunul Dumnezeu pe aceste locuri”, arată Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud.