Conducere nouă pentru organizația de tineret a Partidului Mișcarea Populară Bistrița-Năsăud

Organizația de tineret a Partidului Mișcarea Populară filiala Bistrița-Năsăud și-a ales un nou lider.

Alegerile au avut loc la finele săptămânii trecute, în prezența președintelui organizației județene a PMP Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca, a președintelui executiv Caius Cârcu și a secretarului general al partidului – Silvia Galben.

Președintele PMP B-N, Ionuț Simionca, afirmă că noua echipă este formată din ”medici, profesori, asistenți medicali, tineri antreprenori, studenți, elevi, reprezentând toate zonele judeţului, fiecare având dorința de a se implica în politică și de a face diferența în comunitățile în care trăiesc”.

Lider al tinerilor din PMP Bistrița-Năsăud a fost aleasă o femeie. ”Această echipă este condusă de Ionela Pop, în vârstă de 28 de ani, profesor pentru învățământul primar și preșcolar, absolventă a Facultăţii de Psihologie și Ştiinţe ale Educației, Universitatea Babeş Bolyai Cluj-Napoca” a mai completat Ionuț Simionca. Ionela Pop s-a alăturat PMP Bistrița-Năsăud încă din anul 2016. 

One comment

  1. Daca nu au grup parlamentar in parlament macar organizatie de tineret sa fie.
    Pacat sa se strica niste caractere de tinere