Conducerea fără permis, sub influența alcoolului sau a drogurilor, la ordinea zilei în Bistrița-Năsăud

La finalul săptămânii trecute, acțiunile în trafic derulate de polițiștii din Bistrița-Năsăud au dat roade, mai mulți șoferi fiind depistați în timp ce conduceau beți, drogați sau fără a deține permis de conducere. 

Într-un comunicat de presă, Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud oferă câteva exemple concrete:

Sub influența alcoolului și a unor substanțe psihoactive, depistat de polițiști

La data de  21 august, polițiștii Biroului Rutier Bistrița au oprit în trafic un autoturism care era condus de un bărbat de 40 de ani, din Bistrița, care circula pe o stradă din municipiu. În urma testării cu aparatul etilometru, rezultatul a fost 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, a fost testat cu aparatul DrugTest 5000, rezultatul fiind pozitiv în cazul substanței cannabis. A fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru determinarea cu exactitate a substanțelor consumate. Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și continuă cercetările în acest caz.

Dosar penal pentru conducere cu alcoolemie 

La data de 21 august, polițiștii Biroului Rutier au intervenit la un accident produs în municipiul Bistrița. La fața locului, a fost identificat un bărbat de 53 de ani, din Bistrița, care, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat pe partea dreaptă a sensului său de mers. În urma accidentului, nu au fost înregistrate victime. Bărbatul de 53 de ani și-ar fi continuat deplasarea, ar fi parcat autoturismul pe o altă stradă, după care s-ar fi întors la locul producerii evenimentului. A fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat mostre biologice de sânge, în vederea determinării alcoolemiei. Cercetările continuă de Biroul Rutier, fiind întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Depistat la volanul unui autoturism deși avea permisul suspendat, un bărbat a refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea determinării alcoolemiei

În seara de 20 august, polițiștii au depistat, în flagrant delict, în timp ce conducea un autoturism, un tânăr de 25 de ani, din Tureac, aflat sub influența alcoolului. Acesta  conducea un autoturism pe DN 17/E58, prin localitatea Tiha Bârgăului. În urma verificărilor, s-a constat că avea  reținut permisul de conducere, iar rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost 0.50 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei, însă a refuzat prelevarea de mostre biologice. În cauză a fost înregistrat dosar penal privind infracțiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Mai mulți șoferi sub influența alcoolului au fost depistați în trafic

  • La data de 22 august, un tânăr de 28 de ani, din Parva, a fost depistat, în flagrant delict, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 17D, prin Rebrișoara, aflându-se sub influența alcoolului. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,43 mg/l alcool în aerul expirat și a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea determinării alcoolemie. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă de către polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  conducerea unui vehicul  sub influența alcoolului sau a altor substanțe.  
  • În noaptea de 21 august, polițiștii Biroului Rutier l-au oprit pentru verificări pe un bărbat de 36 de ani, din Bistrița, care conducea un autoturism pe raza municipiului. A fost testat cu etilometrul, rezultatul fiind 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a înregistrat dosar penal privind infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
  • La data de 20.08.2022, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au oprit în trafic, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 49 de ani, din Maieru, care avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat. Deoarece conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.44 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost recoltate probe biologice pentru determinarea alcoolemiei. Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de  conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
  • În seara de 19 august, ora 21:00, polițiștii din Beclean au identificat un bărbat de 68 de ani, din Beclean, care, aflat sub influența alcoolului, ar fi condus un autoturism, pe DN 17D, prin localitatea Beclean. Acesta a părăsit partea carosabilă și a intrat în șanțul din partea dreapta a direcției sale de mers, Săsarm spre Coldău. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,89 mg/l alcool în aerul expirat și a fost condus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui auto sub influența alcoolului sau a altor substanțe.