Consilierii PNL susțin că-ntre PSD-iștii a-nceput deja lupta pentru ciolan: „Bătălia internă pentru detronarea primarului Ovidiu Crețu și instaurarea regimului viceprimarului Niculae creează o harababură maximă în primărie!”

Grupul consilierior PNL a transmis presei locale un comunicat privind activitatea din Consiliul Local:

„În ultima perioadă este din ce în ce mai evident faptul că administrația bistrițeană are o conducere bicefală, total detașată de problemele reale ale orașului. Bătălia internă pentru detronarea primarului Ovidiu Crețu și instaurarea regimului viceprimarului Niculae creează o harababură maximă în primărie. Se restructurează servicii, se înființează altele noi, se arogă merite, se plagiază idei, se deleagă atribuții, se retrag proiecte de hotărâri, se depun altele noi fără noimă etc.

Practic, s-a ajuns ca deciziile care privesc viitorul orașului să fie adoptate în ședințe de îndată sau în ședințe de urgență, neexistând niciun argument real pentru invocarea urgenței. Probabil, cei care conduc vremelnic Bistrița se inspiră de la cei care conduc, tot vremelnic, România, prin ordonanțe de urgență.

Ce s-a întâmplat la Bistrița în luna aprilie este o demonstrație clară a managementului defectuos al unei administrații publice nefuncționale, AȘA NU!

La începutul lunii (4 aprilie) viceprimarul a convocat o ședință extraordinară (primarul fiind în concediu) pentru că a uitat să pună un proiect pe ordinea de zi în ședința din luna martie (28 martie). După numai câteva zile s-a mai convocat o ședință extraordinară pentru 16 aprilie care a fost mutată fără nici un motiv pentru data de 18 aprilie. Săptămâna trecută, în 19 aprilie, a mai fost convocată o ședință, tot extraordinară, pentru data de azi, 23 aprilie, fără nicio motivare a urgenței, urmând ca în 25 aprilie să aibă loc ședința ordinară a Consiliului Local. Haos total!

Având în vedere aspectele de mai sus care demonstrează lipsa evidentă de organizare și profesionalism în administrarea unui oraș, consilierii local ai Partidului Național Liberal își exprimă dezacordul total pentru un asemenea mod de conducere care nici măcar nu respectă legea și informează pe această cale publicul că nu vor participa la ședința de astăzi, 23 aprilie 2019, a Consiliului Local al Municipiului Bistrița, păstrând astfel distanța față de luptele interne ce guvernează administrația PSD la nivel local.”

Grupul consilierilor locali ai PNL Bistrița