Consilierul Sorin Hangan: Administrația locală vinde gogoși bistrițenilor și îi duce cu vorba!

Consilierul local Sorin Hangan este de părere că administrația locală ”vinde gogoși bistrițenilor și îi duce cu vorba”. În opinia acestuia, cu toate că Primăria Bistrița are un buget constant în ultimii ani, de aproximativ 50 de milioane euro, autoritățile nu știu să îl gestioneze corespunzător.

Sorin Hangan contestă investiția privind realizarea pârtiei de schi, motivând că banii ar fi putut fi direcționați către alte obiective. ”Ce facem cu bugetul local, domnule primar? Ce faceți cu banii? Pentru pârtie ați luat credite deși ați zis că n-o să luați niciodată credite. Câți ani o să mai pietruiți străzi? Am crezut că renunțăm la această soluție, dacă îi putem spune soluție. Adică pietruim în fiecare an sau asfaltăm o dată la zece ani? Este inadmisibil că pierdem o perioadă favorabilă realizării unor investiții care să aducă dezvoltare. Șase zile de schi dintr-un an nu aduc nici turiști, nici bani. Ce putem să le spunem bistrițenilor care locuiesc pe străzi neasfaltate și plătesc de mulți ani taxe și impozite? Nu avem o planificare, nu avem un buget multianual pentru modernizarea străzilor” a scris Sorin Hangan pe pagina personală de pe o rețea de socializare.

Consilierul municipal îi cere primarului Ovidiu Crețu să reconfigureze și să regțndească lista de priorități. ”Nu e eficient ca un întreg aparat să fie conectat doar la proiectele personale pe care le-ați urmat cu strictețe. Orașul are și alte probleme. Dați-ne ocazia să vă sprijinim. Știu că aveți majoritate, dar asta nu înseamnă că ceilalți bistrițeni, în afara celor 16.000 care v-au dat votul, nu merită să fie reprezentați. Până la urmă Bistrița are 80.000 de locuitori și dacă un singur bistrițean are o idee bună, merită sprijinit” și-a încheiat mesajul către administrația locală Sorin Hangan.

One comment

  1. Balan Marius - contribuabil

    Poate ca domnul HANGAN sa aiba ceva dreptate dar la mine nu tine cu GOGOSII, ati vazut NU ?