Consiliul Județean a finalizat procedura de achiziție a Hotelului Krone. La ce sumă s-a ridicat tranzacția

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a finalizat procedura de achiziție a Hotelului Krone din municipiul Bistrița, tranzacția ridicându-se la suma de peste 400.000 de euro, potrivit purtătorului de cuvânt al instituției, Mihaela Ivan.

În ultima lună a anului trecut, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a participat la licitația publică cu privire la vânzarea Hotelului Krone, reușind în final să cumpere acest imobil.

Consiliul Județean Bistriță-Năsăud a achiziționat Hotelul Krone, unde în acest moment funcționează secția Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Bistrița. Licitația publică a fost organizată în data de 7 decembrie 2020, valoarea de cumpărare fiind de 2.000.000 lei, adică aproximativ 415.000 euro”, a declarat Mihaela Ivan.

Sursa citată a adăugat că acest spațiu va fi dat în administrarea Spitalului Județean de Urgență Bistrița. Un proiect de hotărâre în acest sens se află pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud din data de 28 ianuarie.

Clădirea în care a funcționat Hotelul Krone va fi transformată într-o unitate spitalicească, urmând să fie adaptată activităților medicale specifice secției de Oncologie. În viitor, autoritățile intenționează să acceseze fonduri pentru modernizarea acestui imobil.