Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a aprobat bugetul pentru Programul anual al finanţărilor nerambursabile

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a adoptat joi, în ședință ordinară, un proiect de hotărâre privind aprobarea Programului anual pentru acordarea finanţărilor nerambursabile. 

Potrivit proiectului adoptat, acest program va avea în 2023 un buget de 300.000 de lei, suma fiind repartizată pe cinci domenii: sport, cultură, tineret, protecția mediului, interdisciplinar și social.

”Propunerea de repartizare a sumei totale pe domenii de finanţare s-a efectuat ţinând cont de istoricul sesiunilor de proiecte depuse în anii anteriori, importanţa domeniilor şi rezultatele care se pot obţine pe termen mediu şi lung prin susţinerea acestor domenii”, se arată în documentația atașată proiectului de hotărâre.

Administrația județeană menționează că beneficiarii finanțărilor nerambursabile pot fi persoane juridice sau persoane fizice fără scop patrimonial, asociaţii ori fundaţii constituite potrivit legii, care activează în folosul comunităţii judeţului Bistriţa-Năsăud şi care propun desfăşurarea unor acţiuni sau programe care să contribuie la interesul public judeţean.

Proiectul privind aprobarea Programului anual pentru acordarea finanţărilor nerambursabile din bugetul judeţului Bistriţa-Năsăud pe anul 2023 a fost adoptat cu 27 de voturi pentru.