Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a lansat licitația pentru consolidarea DJ 173C, în zona Dealul Budacului

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a lansat procedura de achiziție publică a lucrărilor de consolidare a Drumului Județean 173C, în zona Dealul Budacului. 

Anunțul pentru organizarea licitației a fost depus în Sistemul Electronic de Achiziții Publice la data de 23 mai, iar companiile interesate să participe la licitație pot depune oferte până la data de 15 iunie.

Valoarea estimată a investiției este de 3,8 milioane lei fără TVA.

Potrivit caietului de sarcini al licitației, în zonă se vor efectua o serie de lucrări de consolidare a drumului și de refacere a structurii rutiere.

Drumul Județean 173C, pe tronsonul Bistrița – Budacu de Jos, a fost modernizat de Consiliului Județean Bistrița-Năsăud în anul 2020, investiția totală ridicându-se la aproximativ 8 milioane de lei, bani suportați din bugetul județului.

Lucrările au fost executate de compania SC Îndemânarea PRODCOM SRL Livezile și proiectul tehnic a fost întocmit de compania Someș-Top- Grup Cluj-Napoca.

La niciun an de când au fost recepționate lucrările, pe o porțiune a acestui drum, în zona Dealul Budacului, au apărut probleme, drumul fiind afectat de o alunecare de teren care pune în pericol siguranța traficului rutier.

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a dispus efectuarea unei expertize tehnice în acest caz, iar specialiștii în domeniu au stabilit că există mai multe cauze care au dus la surparea unei porțiuni a drumului.

Drumul Județean DJ 173C face legătura între municipiul Bistrița şi localitățile Budacu de Jos și Buduş, conectându-se cu DJ 154, între Bârla și Șieu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *