După ce Primăria Bistrița i-a tăiat finanțarea, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud salvează Festivalul ”Bistrița Folk”!

După ce în urmă cu mai bine de o săptămână, președintele Asociației Culturale ”România din inima mea Bistrița”, Florin Săsărman, anunța că desfășurarea celei de a XVI-a ediții a Festivalului Național „Bistrița folk, programată pentru 17 – 18 noiembrie, este pusă sub semnul întrebării, s-a găsit un salvator al festivalului.

Dacă Primăria Bistrița a decis scoaterea acestei manifestări muzicale din calendarul de evenimente artistice al Centrului Cultural Municipal Bistrița, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud vine cu soluția salvatoare.

”Ediţia a XVI-a a Festivalului Naţional „Bistriţa folk” se va desfășura în acest an la Centrul Cultural „Dacia” din Bistriţa, în perioada 17 – 18 noiembrie și va fi patronată de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, prin Centrul Judeţean pentru Cultură. Iniţiativa salvării festivalului „Bistriţa folk” i-a aparţinut președintelui Emil Radu Moldovan, care a considerat oportună continuarea acestei manifestări, întrucât este foarte iubită de publicul larg și are în spate o tradiţie de cincisprezece ediţii” a precizat Florin Săsărman.

Invitaţii de marcă din cele două seri ale festivalului sunt Ducu Bertzi&friends, grupul Ecoul, Adrian Ivaniţchi, Vali Șerban și Gheorghe Ani – în prima seară, Ștefan Hrușcă, Iurie Sadovnic Orheianul (Republica Moldova), Cosmin Vaman&Alexandra Andrei și Adi Beznă – în seara a doua. Invitatul special va fi poetul Adrian Popescu.

Nu va lipsi din program secţiunea adresată tinerilor, soliști sau grupuri folk.