Consiliul Județean Bistrița-Năsăud scoate la concurs un post de consilier juridic

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud organizează concurs pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a unui post vacant.

Este vorba despre un post de consilier juridic, clasa I, grad profesional asistent – Compartimentul juridic, coordonare consilii locale, Direcția juridică, administrație locală.

Persoanele interesate să participe la acest concurs trebuie să îndeplinească o serie de condiții generale:

  • are cetăţenia română şi domiciliul în România;
  • cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
  • are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
  • are capacitate deplină de exerciţiu;
  • este apt din punct de vedere medical să exercite o funcţie publică. Atestarea stării de sănătate se face pe bază de examen medical de specialitate, de către medicul de familie;
  • îndeplineşte condiţiile de studii şi vechime în specialitate prevăzute de lege pentru ocuparea funcţiei publice;
  • îndeplineşte condiţiile specifice, conform fişei postului, pentru ocuparea funcţiei publice;
  • nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea, amnistia post-condamnatorie sau dezincriminarea faptei;
  • nu le-a fost interzis dreptul de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta, prin hotărâre judecătorească definitivă, în condiţiile legii;
  • nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 3 ani;
  • nu a fost lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică.

De asemenea, candidații trebuie să îndeplinească și o serie de condiţii specifice:

  • studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în ramura de știință: ştiinţe juridice, domeniul drept – specializarea drept;
  • minimum un an vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice.

Concursul pentru ocuparea postului vacant constă în trei probe: selecţia dosarelor, proba scrisă și interviul.

Proba scrisă este programată pendeu data de 14 iunie, iar interviu va avea loc în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise.

Probele concursului de recrutare se vor desfășura la sediul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Municipiul Bistrița, Piața Petru Rareș, nr.1.

Dosarele de înscriere la concurs se pot depune până la data de 29 mai 2023 (inclusiv) de luni până joi, între orele 07:30 – 16:00, respectiv vineri, între orele 07:30 – 13:30, la sediul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Piaţa Petru Rareş, nr.1, Bistrița.

Documentele necesare pentru dosarul de înscriere, bibliografia, tematica, atribuțiile prevăzute în fișa postului, precum și alte informații privind desfășurarea concursului sunt afișate pe pagina de internet a autorității, www.portalbn.ro la Secțiunea Despre instituție – Carieră – Anunțuri de recrutare Consiliul Județean Bistrița-Năsăud.

Relaţii suplimentare se pot obţine la Compartimentul resurse umane (persoană de contact: Rais Daniela-Maria – consilier principal) din cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Municipiul Bistriţa, Piaţa Petru Rareş, nr.1, camera 112, telefon 0263-213657 – interior 108 sau 0263-206176, e-mail: rais.daniela@portalbn.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *