Consiliul Județean împarte 600.000 de lei pentru biserici! Cât a cerut și cât a primit fiecare !

Consiliul Județean împarte 600.000 de ei pentru bisericile din județ. Unitățile de cult au transmis solicitările lor către instituția condusă de Radu Moldovan, iar banii alocați vor fi folosiți pentru lucrări de construcție, reparații la biserici sau la casele parohiale.

„Înaltul” Andrei a cerut 1.000.000 de lei din bugetul județului pe 2018! Deocamdată a primit jumătate din sumă! Împărțeala se face de la Cluj!

În județ sunt peste 100 de biserici ortodoxe , aflate în construcție în diferite faze: de la fundație la pictură. În acest sens, Mitropolitul Andrei a solicitat 1 milion de lei pentru continuarea lucrărilor, dar a primit jumătate din sumă.

 

Greco-catolicii de Blaj au cerut bani pentru Parohia Visuia, bani care vor fi folosiți pentru finanțarea lucrărilor la Biserica Nașterea Maicii Domnului.

Greco-catolicii de Gherla au primit 7.600 de lei.

Parohia Romano-Catolică vrea bani pentru Biserica din Teaca , filiala Matei „în vederea executării lucrărilor legate de reparații curente interioare și exterioare la clădirea bisericii „

„Reformații” vor bani pentru izolarea casei parohiale din Tonciu. În casa parohială se oficiază slubele religioase pe timpul iernii, după cum anunță preotul paroh Szekely Szabolcs.

Parohia Reformată din Fântânele a cerut bani pentru consolidarea unei clădiri de patrimoniu, unde ar urma să se desfășoare întâlniri ale tinerilor. Conform devizului, ar fi nevoie de 22.000 de lei.

Eparhia Reformată din Ardeal a solicitat sprijin financiar pentru lucrările la acoperiș pentru Biserica Reformată din Bozieș.

Lutheranii din Bistrița au cerut bani pentru continuarea lucrărilr de construcție a bisericii din municipiu, lucrări care au început din 2012.

Penticostalii au primit 49.500 de lei, bani care vor fi împărțiți către mai multe biserici neo-protestante din județ!

Biserica Sfânta Treime din Decebal a cerut 15.000 de lei
Biserica Filadelfia a cerut 12.000 de lei .
Biserica Emanuel (de peste podul Budacului) a cerut 15.000 de lei .
Biserica Penticostală din Beclean – 10.000 de lei
Bserica Penticostală din Dobric 10.000 de lei.

Mult au cerut, mai puțin au primit! Sumele ALOCATE fiecărui cult:

 

– Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului şi Clujului : 505.000 lei
 – Biserica Penticostală Sfânta Treime Bistriţa – 49.250 lei
 – Eparhia Reformată din Ardeal Consiliul Dirigent Cluj – 25.300 lei
 – Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică de Cluj – Gherla – 7.600 lei
 – Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia – 7.600 lei,
 – Mitropolia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Blaj – 4.000 lei,
 – Biserica Evanghelică Lutherană Episcopia Cluj – 1.250 lei.

De ce se alocă bani pentru biserici? 

Conform prevederilor legale și pe baza documentelor transmise de unitățile centrale de cult, sprijinul financiar se poate acorda pentru completarea fondurilor proprii ale unităţilor de cult destinate pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult, construirea, în condiţiile aprobării documentaţiilor tehnico-economice potrivit reglementărilor în vigoare, precum şi repararea lăcaşurilor de cult, conservarea şi întreţinerea bunurilor de patrimoniu aparţinâd cultelor religioase, desfăşurarea unor activităţi de asistenţă socială şi medicală ale unităţilor de cult, amenajarea şi întreţinerea muzeelor cultural-religioase, construirea, amenajarea şi repararea clădirilor având destinaţia de aşezăminte de asistenţă socială şi medicală ale unităţilor de cult, construirea şi repararea sediilor administrative ale eparhiilor sau ale centrelor de cult, construirea şi repararea sediilor unităţilor de învăţământ teologic, proprietate a cultelor recunoscute.

Aprobarea sumelor se va face în urma ședinței ordinare  Consiliului Județean , care va avea loc în 25 aprilie.