Consiliul Județean și 22 de primării din Bistrița-Năsăud primesc bani pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații

FOTO: arhivă

Guvernul a aprobat, vineri, printr-o hotărâre, alocarea unor fonduri pentru mai multe unităţi administrativ-teritoriale din 24 de judeţe afectate de calamităţile naturale din luna iunie a acestui an, printre acestea numărându-se și județul Bistrița-Năsăud.

Potrivit Instituției Prefectului, județului Bistrița-Năsăud i-a fost alocată suma de 8.272.000 lei.

Finanțarea din Fondul de Intervenție aflat la dispoziția Guvernului va ajunge la 22 de primării, dar și la Consiliul Județean pentru lucrări de refacere a infrastructurii afectate de calamități.

„Mulțumesc Guvernului pentru promptitudinea cu care a alocat, și de această dată, fondurile pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații, fonduri cu care primăriile pot efectua lucrările necesare pentru a remedia pagubele” , a transmis prefectul Stelian Dolha.

Pe lângă județul Bistrița-Năsăud, au mai primit fonduri încă 23 de județe din țară. Sumele alocate au fost stabilite în baza evaluărilor făcute de către autoritățile administrației publice locale, Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă şi de către Instituţiile Prefectului pentru cele 24 de județe, unde au avut loc inundaţii, alunecări  de teren și unde au fost afectate infrastructura hidrotehnică, terasamentele și malurile de apărare, structura drumurilor județene, a drumurilor comunale, podurilor, podețelor, digurilor și a punților pietonale.