Construirea unui pavilion cu 500 de locuri la Penitenciarul Bistrița – o investiție estimată la peste 100 de milioane de lei

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a lansat în consultare publică un proiect de hotărâre care vizează aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiţii „Pavilion deţinere 500 locuri – Construire, municipiul Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud”. 

Prin proiect se propune construirea unui pavilion de detenţie nou, în regim de înălțime Subsol + Parter + 2 Etaje, cu o capacitate de 500 de locuri.

La subsol ar urma să fie amenajat un adăpost de apărare civilă, spații de depozitare și camere tehnice, în vreme ce la parter și la etajele 1 și 2 vor fi amenajate camere de detenţie, birouri, cabinete medicale, farmacie, punct comercial, săli de mese și săli de sport.

Locurile noi de deținere vor respecta standardele menționate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) prin hotărârea pilot în cauzele privind condițiile de detenție și vor garanta spațiul de detenție de minim 4 mp/deținut.

Prin construirea acestui pavilion se dorește dezvoltarea şi implementarea măsurilor destinate extinderii capacităţii de cazare a sistemului penitenciar în concordanţă cu modul de respectare a drepturilor omului din perspectiva asigurării condiţiilor minime de detenţie, precum și asigurarea unei suprafețe aferentă unei persoane private de libertate pentru cazare în comun de 4 mp/deținut, respectiv 9 mp pentru cazare individuală”, se arată în proiect.

Potrivit MDLPA, acest obiectiv va fi realizat prin intermediul Companiei Naţionala de Investiţii,  în cadrul ”Programului naţional de construcţii de interes public sau social”, subprogramul “Alte obiective de interes public sau social in domeniul constructiilor”.

Valoarea totală a investiției este estimată la suma de aproximativ 110 milioane lei.

Finanțarea se va realiza, în condițiile legii, de la bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Ministerului Justiției – Administrația Națională a Penitenciarelor prin Penitenciarul Bistrița, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse de finanţare legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.

Acest proiect de act normativ a fost lansat în consultare publică la data de 12 octombrie 2022.

Propunerile, sugestiile sau opiniile cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus dezbaterii publice pot fi transmise pe adresa Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Bd. Libertăţii, nr. 16, Latura Nord, sector 5, Bucureşti, la adresa de e-mail: transparenta@mdlpa.ro, în termen de 10 zile calendaristice de la publicarea anunţului.

După etapa de consultare publică, proiectul va fi înaintat Guvernului spre aprobare.