Consultare de piață pentru cadastrarea imobilelor din peste 300 de comune din țară, printre care și unități administrativ-teritoriale din Bistrița-Năsăud

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a inițiat o consultare de piață pentru obținerea de soluții financiare, în vederea estimării prețurilor pentru realizarea cadastrului general în 309 unități administrativ-teritoriale (UAT) din țară.

Prin consultarea de piață, ANCPI solicită soluții financiare, respectiv preț estimat pe hectar, pentru fiecare dintre cele 309 unități administrativ-teritoriale care vor face obiectul unor proceduri de achiziție publică, dintre care șapte sunt din județul Bistrița-Năsăud.

Termenul până la care persoanele/organizațiile pot transmite soluțiile/opiniile/sugestiile/recomandările este de 10 zile de la data publicării anunțului în SEAP.

Finanțarea acestor servicii este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional (POR).

Proiectul „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România” completează obiectivul Programului național de cadastru și carte funciară (PNCCF) prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 ha din 660 UAT- uri situate în zone rurale ale României. Valoarea totală a proiectului este 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și 46.933.673 – cofinanțare de la bugetul de stat.