Controale la Colibița! Jandarmii au verificat bărcile, care trebuie să fie cu motor electric. Obligatoriu! BĂRCILE cu motor pe benzină sunt INTERZISE


În aceste zile stațiunea Colibița este foarte vizitată de către turiști iar acest lucru presupune, pe lângă vizitarea zonei și plimbări cu diferite tipuri de ambarcațiuni pe luciul lacului. Cei care iubesc natura și doresc să se bucure din plin de frumusețea stațiunii cu cel mai ozonat aer din România, trebuie să cunoască și să respecte condițiile legale de navigare pe apa lacului.

Astfel, jandarmii montani Colibița, alături de reprezentanți ai Administrației Naționale Apele Române – Sistemul de Gospodărire a Apelor B.-N. și pompieri din cadrul I.S.U. B.-N., execută în aceste zile controale privind verificarea legalității folosirii ambarcațiunilor pe Lacul Colibița.

Bărcile cu motor pe benzină sunt INTERZISE la Colibița!


Conform unor norme legale emise de Apele Române, pe Lacul Colibița este permisă folosirea ambarcațiunilor care au motor electric, cele cu motor termic fiind interzise.


Stațiunea Colibița este situată la 900 m altitudine și s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani, zona fiind vizitată pentru peisajele minunate care încântă privirea cât și pentru cel mai ozonat aer din țară, aspect reieșit în urma celor mai noi măsurători privind calitatea aerului. O concentraţie asemănătoare de ozon în aer şi un aer la fel de pur se mai găseşte în Soveja (Vrancea), aceste cote fiind similare cu cele din Alpi.

Jandarmii anunță noi controale!


Astfel de controale vor mai fi organizate și în perioada următoare, pentru a informa agenții economici care își desfășoară activitatea pe malul lacului dar și turiștii, cu privire la respectarea reglementărilor în vigoare în ceea ce privește folosirea corespunzătoare a ambarcațiunilor pe apa lacului.