”Copil ca tine sunt și eu”, un festival al valorilor tradiționale

La Palatul Culturii din Bistrița s-a desfășurat, sâmbătă, Festivalul-concurs de tradiții și obiceiuri “Copil ca tine sunt și eu…”, festival aflat la ediția a VIII-a.

Concursul a fost organizat de către profesoarele Borș Elena și Alina Petri de la Școala Gimnazială nr. 1, Bistrița.

În concursul de anul acesta au intrat în scenă 37 de competitori.

Din juriu au făcut parte Menuț Maximinian, Anamaria Marti,  Paul Muntean, Teodora Lutsch, Doina Macarie.

Elevii și organizatorii au fost apreciați și încurajați de către prefectul județului Bistrița-Năsăud, Teofil Cioarbă.

”Festivalul – concurs de tradiții și obiceiuri „Copil ca tine sunt și eu” la care au fost prezenți elevi din mai multe regiuni ale țării a ajuns la VIII-a ediție. Gazda enimentului a fost Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc” din Bistrița, iar organizator Şcoala Gimnazială nr. 1. Respectarea obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti este un ajutor, un sprijin sufletesc, nu un obstacol în calea progresului. Sunt rădăcini care leagă copiii de strămoşii lor. Sunt, dacă vreți, ca pâinea şi sarea în bucate oferite călătorilor pe care îi poftești în casă. Tradițiile si obiceiurile părinţilor, bunicilor şi străbunicilor noștri au fost transmise din generaţie în generaţie. O moştenire pe care nu avem voie să o pierdem. Tradițiile si obiceiurile din diferite zone ale țarii reprezintă un univers pe care nu ai cum să-l admiri, mai ales că este prezentat de elevi. Mai au timp copiii pentru tradiții și obiceiuri într-o lume modernizată ce se reduce uneori la un click pe telefon sau tabletă? Evident că da, mai ales dacă există pasiune din partea profesorilor coordonatori și a elevilor ce se încăpățânează să țină trează imaginea satului de altădată și oamenii săi. Scriitoarea Camelia Oprița spunea că „satul cel mai frumos din lume este satul tău”, reliefând astfel un patriotism pe care, uneori, noi adulții nu îl conștientizăm. Iată că elevi din toată țara susțin într-un festival tradițiile și obiceiurile românești, dorind să arate că nu numai „satul tău” este cel mai frumos, ci toate satele acestei țări, apărând totodată o moștenire culturală fără seamăn. Felicitări, organizatorilor! Felicitări, participanților!”, a transmis prefectul Teofil Cioarbă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *