Copil de 14 ani din Răcăteșu, găsit spânzurat într-o grădină

Un copil de 14 ani din localitatea Răcăteșu, comuna Târlișua, a decis să își încheie socotelile cu viața, acesta fiind găsit spânzurat într-o grădină.

Incidentul a avut loc marți seara, în acest caz fiind solicitată intervenția unui echipaj medical.

La fața locului a intervenit un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud, precum și un echipaj de terapie intensivă mobilă, însă salvatorii au fost nevoiți să constate decesul copilului.

”Din păcate, în acest caz nu s-a mai impus începerea protocolului de resuscitare, copilul prezentând pete cadaverice și rigiditate, astfel încât echipajul medical a declarat decesul acestuia la locul solicitării”, a declarat Ciprian Păcurar, purtătorul de cuvânt al SAJ Bistrița-Năsăud.

Trupul neînsuflețit al copilului a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală și transportat la morga Spitalului Județean de Urgență Bistrița în vederea efectuării necropsiei. 

În acest caz au intervenit și polițiștii din cadrul Secției 5 Poliției Rurală Petru Rareș, care efectuează cercetări pentru a stabili ce anume l-a determinat pe copil să recurgă la un asemenea gest. Oamenii legii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.