Copil rănit într-un accident produs pe DJ 171, în Căianu Mic

Un copil a fost rănit într-un accident rutier produs pe DJ 171, în localitatea Căianu Mic.

Astăzi, 28 mai, polițiștii rutieri din Beclean au intervenit la un accident rutier, produs în localitatea Căianu Mic, soldat cu rănirea unui minor. Din primele verificări efectuate la fața locului, un autoturism care circula pe Drumul Județean 171 și care era condus de o femeie, de 28 de ani, din Uriu, a accidentat un copil care circula pe bicicletă. În urma accidentului, copilul a fost rănit și transportat la spital. Conducătoarea auto a fost testată etilotest, rezultatul fiind negativ„, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Polițiștii rutieri din Beclean continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, urmând a fi stabilite cauza și împrejurările exacte în care a avut loc accidentul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *